|
Scris de Ana Maita
|
|
Joi, 17 Octombrie 2013 12:46 |
|
Am fost anuntata de catre presa ca datorita faptului ca ma lupt pentru a-I face dreptate lui Ionut Anghel sustinand rezolvarea problemei reprezentata de cainii fara stapan de pe strada a revenit in atentia publica povestea nasterii copiilor mei. Pentru cine nu stie povestea o poate citi aici unde a fost publicata de catre mine personal, atat textul cat si pozele apartinand-mi in totalitate (asa ca cei care se bucura ca ma vad goala si nascand sa stie ca exact asta a fost intentia mea). Le multmesc inca odata Ralucai Hagiu, redactor sef la revista UNICA pentru libertatea pe care mi-a dat-o pentru a-mi spune singura povestea.
http://www.mamepentrumame.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=55%3Arevista-unica-home-delivery-ana-maita&catid=35%3Anasterea&Itemid=54&limitstart=1
Asa cum am spus si atunci, gestul meu de a naste acasa doi copii a fost un gest asumat in intregime si in cunostinta de cauza. Scopul gestului a fost de a trage un semnal de alarma asupra modului in care drepturile femeilor din Romania sunt incalcate grav atunci cand dau nastere, perpetuandu-se inca nasterea traumatica si traumatizanta, cea in care nici mama nici copilul si nici partenerul de viata sau nu sunt tratati uman, decent, asa cum prevede legea Drepturilor Pacientilor si legea Drepturilor Copilului. Eu in 2008 treceam prin ceea ce ar trebui sa fie una dintre cele mai glorioase faze din viata oricarei femei si totusi era prima oara in viata mea cand ma simteam discriminata si nerespectata de sistem si de stat.
Asa ca am decis sa nu plec capul, sa nu ma incolonez cuminte dar infranta in sirul lung de femei care au mers sa nasca ca la taiere, si am decis sa indrept aceasta nedreptate facuta romancelor de mai bine de jumate de secol. Si pentru ca romancele uitasera ca au dreptul sa fie tratate uman, cu respect si cu empatie atunci cand dau viata, am decis sa imi asum eu riscuri pentru a le putea aminti, tare si clar, ca nasterea nu trebuie sa fie o trauma pentru ele si familia lor.
|
|
Scris de Ana Maita
|
|
Vineri, 06 Septembrie 2013 16:53 |
|
Zilele acesta foarte multă lume, pe diferite tonuri, mă întreabă: Sunteți cumva doamna care plânge la TV?
Da, eu sunt doamna care plânge la TV. De patru zile plâng lumea mă vede plângând pe sticlă şi fie plânge cu mine fie mă huleşte.
Adevărul este că de patru zile plâng nu numai pe sticlă, ci şi pe pernă, la birou, în trafic, pe stradă şi mai ales plâng când îmi strâng copiii în braţe pentru că, v-am mai spus, mezinul meu este un băieţel de 4 ani care seamană halucinant cu băieţelul devorat de câini. Când îl strâng în braţe pe Peche, viu şi neastâmpărat, îl simt şi pe copilul omorât de câini şi las durerea morţii lui să mă cuprindă. Așa că plâng.
Sunt acuzată că joc un rol, că plâng la camere pentru glorie proprie. Mă uit la oamenii cu care sunt invitată să discut, să dezbat: o doamnă mignonă și cochetă de la o asociaţie pentru câini se lansează în explicaţii alambicate. Gesticulează și are un discurs articulat şi pasionat. Mă uit la dânsa şi mă minunez cum doamna raţionalizează uciderea unui copil de către câinii străzii. Fiinţa din faţa mea pare o zână din poveste dar vorbăria care curge din dânsa este dovada unei lipse totale de rațiune, emoție și decență. Doamna turuie în timp ce pe masa IML-ului legistul se cutremură din toate mădularele în faţa cadavrului lui Ionuţ, din care au rămas întregi doar tălpile, că restul trupușorului e ferfenițat de colții haitei de câini adoptaţi de colegi de-ai dânsei. Ea însă ne vorbeşte ciripind despre bugete, măsuri, expertize, sterilizare, reteritorializare şi altele iar eu plâng că nu înţeleg ce specie de animal e doamna asta şi mă doare atât de tare sufletul de groaza copilului acela mâncat de câini că-mi vine să o apuc de umeri şi să o scutur, să strig la ea: vino-ţi în fire cucoană şi închide gura! Închide gura și plângi pentru copilul asta!
|
|
Nasterea
|
|
Scris de Echipa 'Mame pentru Mame'
|
|
Asociatia Mame pentru Mame doreste, in urma sesizarilor venite in ultima perioada, sa informeze viitorii parinti ca nasterea cu doula NU este o nastere asistata medical. Doula nu este un cadru medical si nu poate asista nasterea, o poate doar sprijini psiho-emotional pe mama. Gravidele care aleg sa nasca la domiciliu doar cu sprijinul unei dule isi asuma o serie de riscuri majore in ceea va priveste atat sanatatea si viata lor cat si ale bebelusului lor. pe Dvs. O nastere la domiciliu cu dula este, fara echivoc, o nastere neasistata medical, cu riscurile aferente.
Scopul Asociatiei Mame pentru Mame este acela de optimiza serviciile de sanatate materna in Romania astfel incat toate femeile care devin mame sa aiba acces mai usor, in contextul sistemului medical romanesc actual, la servicii medicale, de educatie, consiliere si suport de calitate si care sa respecte recomandarile internationale privind drepturile pacientilor (asa cum decurg ele din drepturile omului, drepturile femeilor, drepturile copilului si drepturile la sanatate sexuala si reproducere). Asociatia Mame pentru Mame crede ca experienta maternitatii nu poate fi imbunatatita decat daca ea imbina confortul si dreptul la optiuni cu responsabilitatea parentala si siguranta medicala.
In acest sens, Ana Maita, Presedintele Mame pentru Mame si purtator de cuvant al Fundatiei Crucea Alba pentru Servicii de Sanatate Materna declara:
|
|
|
Comunitate
|
|
Scris de Ana Maita
|
|
Vineri, 11 Octombrie 2013 23:36 |
|
Am aflat că jurnalistul Lucian Mândruţă este dat în judecată de organizaţia Vier Pfoten pentru instigare la crimă şi defăimare, în urma unei postări pe care acesta a scris-o pe Facebook.
Nu voi cita postarea lui Lucian Mândruţă - cine doreşte să o găsească o poate face uşor. Voi face însă un scurt recensământ al cuvintelor tari folosite de jurnalist. Termenii cei mai duri folosiţi de Lucian Mândruţă sunt fund, isterice, nemernice. Postarea e relativ calină în comparaţie cu postările înspăimântătoare ale extremiştilor ce îşi păzesc caşcavalul format din zecile de mii de maidanezi de pe stradă.
Ştiţi de ce cred eu că a emis Lucian Mândruţă, altfel un caracter temperat şi un jurnalist diplomat, aceasta postare dură? Pentru că deşi e un jurnalist bun, e un om şi mai bun. Pentru că moartea lui Ionuţ l-a durut atât de tare încât omenia din el a erupt prin carcasa de jurnalist şi astfel a devenit una dintre puţinele persoane publice care au spus, crud şi simplu, ADEVARUL, aşa cum îl gândim toţi cei de partea umană a baricadei în faţa grozăviilor proferate de extremiştii lipsiţi de umanitate.
Pentru asta este târât acum Mândruţă prin tribunale: pentru că, spre deosebire de mulţi dintre noi, el a dat curs gândului său real, în timp ce noi ne îndesam singuri în gură căluşul corectitudinii politice traducându-ne gândurile identice cu cele ale lui Mândruţă în vorbe blânde şi politicoase. Mulţi am dat adevărul pe amabilităţuri şi am amputat din onestitatea exprimării ca să ne căptuşim discursul cu destulă corectitudine politică (o tehnica handicapantă de cosmetizare verbală a unei opinii pentru a nu leza sensibilităţile altora), în speranţa că aşa ne vom păzi de delirul furibund şi proceso-maniac al extremiştilor (au cumulat aproape 100 de procese deschise). În schimb Mândruţă a zis-o p-a dreaptă, fără ocolişuri. Mândruţă e jurnalisul care a dat cuvantul omului normal din el. Iar el, omul normal, a spus cu voce tare ceea ce noi toţi ăştialalţi normali la cap şi la suflet gândeam. Şi acum Lucian Mândruţă plăteşte pentru asta.
|
|
Scris de Ana Maita
|
|
Luni, 02 Septembrie 2013 22:00 |
|
Azi, în Bucureşti, un copil de 4 ani a fost mâncat de câini. Fratele lui de 6 ani a reuşit să scape doar cu o muşcătura la picior. Erau lângă un parc din centru, ieşiti la plimbare cu bunica.
Am şi eu un copil de 4 si unul de 6 ani. Şi noi ieşim în parc. Şi azi, 02.09.2013 nu ma pot gândi decât la ce rămâne dintr-un copil de 4 ani după ce îl mănâncă câinii?
Întrebarea asta nu-mi dă pace pentru că am şi eu unul de 4 ani şi e o mână de om. Are 1 metru înălţime şi 15kg, are steluţe în ochi şi gropiţe în obraji. Uitându-mă la el cu ştirea asta în minte, mă loveşte o altă întrebare care mă zguduie din ţâtâni: Oare cum se simte un copil de 4 ani în timp ce îl mănâncă câinii? Oare cât de mare îi e mirarea că nişte animale furioase rup din el şi nimeni nu-l ajută? La durerea şi frica lui nici nu am curajul să mă gândesc - mă gândesc numai la mirarea lui cea mare lui când în conștiința lui de 4 ani realizează că totuşi, lupul din poveste există; şi că nimeni, nici frăţiorul, nicimama nici tatăl şi nici bunica lui nu îl pot apăra. Şi nici măcar Vânătorul cel Bun.
Mă cutremur când văd pe ecran bunica al cărei nepoţel tocmai a fost mâncat de câini – are părul alb şi nici nu plânge – e şi ea mirată şi poate că e mai bine că e aşa pentru că după ce-i va trece mirarea va veni durerea şi vina. Mă cutremur pentru că arată exact ca o bunică bună. E acuzată că a scăpat copiii din ochi şi că e responsabilă de moartea nepoţelului.
Şi copiii mei de 4 şi 6 ani au o bunică cu părul alb care iese cu ei în parc – şi ea îi scapă din ochi câteodată, pentru că, ce să-i faci, băieţii de 4 şi 6 ani fug mai repede decât o bunică de 60 ani. Şi mie, şi tatălui lor ne scapă câteodată din ochi dar cel mai rău lucru la care mă pot gândi ca li se poate întâmpla este că dă maşina peste ei. Eu nu fac parte din generaţia de mame a căror teamă cea mai mare era că le mănâncă lupii din pădure copiii. Ştiu că timp de milenii asta a fost temerea cea mai mare a mamelor din lume. Dar eu trăiesc la oraş, în mileniul 3, şi temerile legate de pericolele care îi pasc pe copii nu includ posibilitatea de a-mi fi devoraţi de animale sălbatice.
|
|
