Google+
Acasa NASTEREA Medicul de Familie Maria Goron pune diagnosticul: Nasterea la domiciliu - o optiune pentru firesc (I)
Medicul de Familie Maria Goron pune diagnosticul: Nasterea la domiciliu - o optiune pentru firesc (I)

Dupa ce am publicat articolul despre nasterea la domiciliu a Andreei, reactiile nu au intarziat sa apara - cititorii si cititoarele au lasat comentarii pro si contra insa cel mai mult m-a bucurat comentariul lasat de Maria Goron, medic de familie care a lasat o pledoarie echilibrata in favoarea nasterii la domiciliu. Am contactat-o pe Dna. doctor si i-am propus sa scrie un articol despre practica nasterii acasa deoarece eram convinsaa ca va aduce o noua perspectiva in dezbaterea despre nasterea la domiciliu. Raspunsul dansei a fost unul entuziast si drept urmare, mi-a dat acordul sa public primul dintr-o serie de articole dedicate acestui subiect pe care si-a propus sa le publice pe blogul dansei. Ne bucura realmente ca dr. Goron s-a alaturat grupului de medici (obstetricienii Aurel Ionel din Brasov, Roxana Dumitrescu din Bucuresti si Mohamed Zaher din Constanta) care sprijina nasterea la domiciliu si reglementarea ei in Romania. Cu aceasta ocazie doresc sa sublinez inca o data ca pozitia Asociatiei Mame pentru Mame este de a promova un discurs informat si echilibrat dar ferm in raport cu sistemul medical deoarece dorim sa lucram cu profesionistii din medicina ci nu impotriva lor, pentru a face nasterea la domiciliu posibila in cele mai bune si sigure conditii si pentru romance.

Mai jos puteti citi chiar comentariul prin care dr. Goron a luat contact cu Asociatia Mame pentru Mame si primul sau articol despre nasterea la domiciliu.

Va recomandam deasemenea sa vizitati BLOGUL Mariei Goron unde veti gasi articole interesante si de actualitate despre sanatatea trupului si a spiritului scrise de un profesionist, femeie si mama, cu suflet mare si minte deschisa. Accesibil AICI.

Sunt un medic de familie cu experienta, am doua fete, una recent casatorita. Apreciez ceea ce a facut Andreea. Prin curajul ei ea ofera viitoarelor tinere mamici sansa unei optiuni. Stiam ca acest lucru se practica in tari civilizate, precum SUA. Cand am nascut eu, medic fiind, am avut parte de un tratament bun din partea colegilor de breasla. Dar sunt totusi atatea inconveniente sa fii lauza cu un nou nascut intr-un climat strain, rigid, inconfortabil, prea plin de interventii medicale pentru un act atat de natural. Daca sarcina este una normala, nimic nu se poate compara cu nasterea in confortul casei tale, alaturi de oameni care te iubesc cu adevarat si le pasa de tine. Daca va pot fi de folos eu va sustin in demersul dumneavoastra. Mi-ar place ca si fetele mele sa aiba posibilitatea sa aleaga sa nasca la domiciliu.

 

Naşterea la domiciliu se poate “întâmpla” şi în Romania (I)

Posted on ianuarie 16, 2011 by Maria Goron

Naşterea acasă – o opţiune pentru firesc

Naştere la domiciliu!  În România acest lucru sună şocant şi este imediat asociat cu lipsa de educaţie, sau sărăcie. Când aud de femei care nasc la domiciliu, medicii sunt intrigaţi, iar lumea nemedicală este uimită. Se întâmplă acesta pentru că fenomenul este asociat cu mediul rural, cu ignoranţa, cu nepăsarea mamelor. Şi totuşi concepţia că naşterea trebuie să aibă loc numai în spital este doar o paradigmă românească, comunistă sau est-europeană, paradigmă căreia, se pare, i-a venit rânul să fie schimbată. Pentru că în lumea civilizată, în ţările cu cele mai bune, mai sănătoase şi mai moderne sisteme de sănătate naşterea la domiciliu nu numai ca nu a fost abandonată, ci a fost întotdeauna susţinută de politicile guvernamentale, costurile moaşei pentru urmărirea gravidei şi asistenţa naşterii la domiciliu fiind suportată de sistemul de sănătate. Iar de câţiva ani încoace, în ţări dezvoltate economic, precum Marea Britanie, Olanda, SUA, Canada, Australia,  femei obişnuite dar şi femei moderne, educate, intelectuale cu un statut social strălucit, precum multe persoane celebre optează tot mai mult pentru naşterea în ambientul propriului lor cămin, optează pentru o alternativă naturală a naşterii. Iată ce spune în parlamentul Angliei o înaltă personalitate din lumea medicală:

„Domnii mei, eu am avut doi copii născuţi la domiciliu. De fapt ar trebui să spun că soţia mea i-a avut, dar şi eu am fost un spectator entuziast. Guvernul vrea să se asigure că, în cazul în care este adecvat clinic, în cazul în care o femeie doreşte să aibă o naştere acasă ea ar trebui să primească tot  sprijinul necesar din partea Serviciul de Sănătate. La urma urmei alegerea trebuie să aparţină femeii” (Lord Hunt of Kings Heath, Subsecretar Departamentul pentru Sănătate 1999-2003 şi Ministru de Stat pentru Caliatate, Departamentul de Sănătate 2006-07 în Marea Britanie)

Se poate întâmpla şi în România

În urmă cu 2-3 ani auzisem că în SUA li se permite femeilor să nască la domiciliu şi că destul de multe femei optează pentru naşterea în propriul lor cămin. M-am gândit imediat ce extraordinar este acest lucru, să poţi alege să acţionezi natural şi firesc. Mă gândeam cu tristeţe că la noi este utopic să te gândeşti la aşa ceva. Ştiam că există o rigiditate în a menţine o stare de lucruri cu care comunismul ne-a obişnuit, acel comunism care ne-a indus ideea că sarcina ar fi un fel de boală, că tot ce ţine de sarcină şi naştere trebuie rezolvat doar în spital. Interesant este că această mentalitate nu numai că s-a menţinut în Romania, dar, cumva s-a şi dezvoltat după 1989. Dacă până spre 1989  mai existau maternităţi în dispensare şi în micile spitale rurale, locuri mai apropiate de familie şi de femeia însărcinată, astăzi tot procesul naşterii este extrem de îndepărtat de firesc, extrem de limitat la instituţii de profil.  Este încurajat excesul de vizite medicale, de analize, de intervenţii şi de proceduri medicale, apoi de cezariene şi acolo unde nu prea ar fi cazul. Trebuie să recunoaştem: această stare firească din viaţa unei femei s-a medicalizat peste măsură.

Când am auzit recent prin mass-media că şi la noi în ţară femeile îşi doresc această libertate de a decide pentru locul în care să îşi aducă pe lume copiii, că militează pentru libertate, nu puteam decât să le felicit în gând şi mă şi hotărâsem să le susţin, având în vedere că am şi eu două fiice (una casătorită), care poate vor naşte copii. Cu riscul de a fi judecată de colegii de breaslă mai conservatori, în ceea ce mă priveşte, trec de partea mamelor, considerând că ele au nevoie de libertatea de a decide. Felicit asociaţia Mame Pentru Mame, formată din tinere femei culte, inteligente şi pline de hotărâre, apreciez pe fondatoarea ei, Ana Măiţă, pentru curajul de a fi fost prima mamă ce a acţionat în libertate deschizând astfel un drum nou şi altor viitoare mame. Aceste femei au  schimbat o paradigmă înţepenită în rutină, oferind o alta nouă, frumoasă, modernă (de fapt postmodernă după cum spun ele, pentru că în urmă cu câteva decenii era modern să naşti în spital). Ele au generat discuţii şi comentarii în mass-media, pe multe site-uri şi forumuri unde tinere femei din ţară şi străinătate împărtăşesc opinii şi experienţe, se sfătuiesc reciproc, şi în mod hotărât îşi doresc libertatea de a decide.

Occidentul ajută mamele să vadă că există alternative la naştere

Iată ce spune Amada, o româncă stabilită în Olanda o ţară în care naşterile la domiciliu ajung până la 30%: 

„Eu locuiesc acum în Olanda. Aici multe femei preferă să nască acasă. Supravegheate  de personal calificat, adică de moaşe. Este ceva perfect legal şi obişnuit. Sau, cum am auzit de la colegi de muncă ai soţului (caz concret, deci), se mai întâmplă uneori la a 2-a, a3-a naştere ca moaşa să ajungă după ce s-a produs evenimentul, iar tăticul să fi fost cel care a ajutat la venirea pe lume a bebeluşului. Am fost şi eu intrigată la început: cum adică să naşti acasă? Da, se poate naşte acasă dacă sarcina a decurs fiziologic, dacă nu sunt factori de risc. Moaşa este aceeaşi care s supravegheat gravida pe perioada sarcinii. Şi, spun olandezii, în cazul în care apar complicaţii, în cel mai scurt timp (minute) pacienta ajunge la spital.

O prietenă româncă care a născut primul copil într-un spital în Romania, iar pe al doilea acasă, în Olanda, spune că ar naşte oricând acasă. Mai ales că, atunci când a născut într-un spital în Romania, deşi se „achitase” conştiincios şi fusese „atentă” cu toată lumea, a rămas singură toată noaptea în salon, a avut o hemoragie masivă şi era să moară, fiindcă nimeni nu a mai verificat să vadă ce face şi nu a auzit strigătele ei disperate.

Iar despre infecţii şi sterilizare…eu am venit acasă după naştere (în spital, în Romania) cu o micoză foarte urâtă, un „bonus”, probabil.

Personal nu cred că aş naşte acasă, în primul rând fiindcă prima naştere a fost prin cezariană, dar nu văd nimic rău în dorinţa unor femei de a naşte acasă. Vezi: http://www.parinti.com/DiscutiafemeilorcarespunDApentrunastereaacasa-t-28778.html

Această discuţie este o minunată pledorie pentru libertatea de a opta pentru o naştere naturală şi punctează şi căile spre a o realiza: Cadru legal, sprijinul statului, moaşe bine pregătite care colaborează perfect cu spitalul în caz de necesitate.

Urmează: De ar alege femeile să nască la domicilu; Impedimente; Naşterea la domiciliu în ţările democrate

 

MASS-MEDIA

Banner

IMPLICA-TE ACUM!

Banner
Banner
Banner

STRATEGIE

Banner

REPREZENTANT OFICIAL

 

 

Mame pentru Mame Template by Ahadesign Motorizat de Joomla!