Google+
Acasa LEGISLATIE Scrisoare Deschisa din partea Mamelor catre noul Ministru al Muncii si Familiei, Dna. Mariana Campeanu
Scrisoare Deschisa din partea Mamelor catre noul Ministru al Muncii si Familiei, Dna. Mariana Campeanu

Stimata Dna. Ministru Campeanu,


Asociatia Mame pentru Mame va felicita pentru numirea in functia de Ministru al Muncii, Familiei si Protectiei Sociale si mai ales se bucura ca v-ati asumat indreptarea tuturor nedreptatilor sociale facute poporului roman in ultimii 2 ani. Ne ingrijoreaza insa ca, in toate declaratile Dvs. publice referitoare la aceste nedreptati, ati facut referire numai la problema pensiilor si salariilor, uitand ca poate cea mai dureroasa si inexplicabila nedreptate a fost distrugerea Legii 148/2005, cunoscuta si sub numele de Legea Mamelor. Acest act legislativ extrem de benefic pentru natalitatea din Romania a fost promovat si aprobat in cursul guvernarii Tariceanu si a fost unul dintre putinele acte legislative din Romania cu impact pozitiv pe termen lung.

Dorim deci prin aceasta scrisoare deschisa sa va reamintim ca este imperios necesar sa indreptati aceasta nedreptate – facem apel la Dvs. pentru a repara injustitia facuta mamelor din Romania, supuse in ultimii 2 ani unor abuzuri legislative fara precedent.
Atacul legislativ asupra mamelor din Romania a inceput in vara lui 2010 cand indemnizatia de crestere a copilului a fost redusa cu 15% in mod abuziv, continuand cu OUG 111/2010 prin care Guvernul a afectat grav viata cuplurilor care asteptau deja un copil reducand, fara dezbatere publica si fara interval de aplicare tampon, atat concediul cat si indemnizatia de crestere a copilului, si culminand cu masurile luate in 2011 si 2012 cand plata indemnizatiei a fost sistata pentru datorii la bugetele locale si concediul de crestere a copilului a fost redus cu inca o luna printr-o ordonanta cu norme de aplicare inaplicabile.

Din Decembrie 2010 Asociatia Mame pentru Mame impreuna cu alte asociatii de parinti au depus eforturi pentru a demonstra caracterul nociv al acestor masuri chiar si in conditiile unei crize economice. Batjocorirea mamelor din Romania a avut ca efect scaderea nivelului de trai al copiilor si scaderea natalitatii, fara sa produca economii notabile la buget. Dn contra, a intristat si descurajat exact acea categorie de parinti responsabili care isi doresc destula predictibilitate legislativa pentru a-si planfica asa cum se cuvine aducerea unui copil pe lume, caruia sa-i ofere atat timp cat si conditii bune de viata macar in primii doi ani.

Din pacate, toate eforturile noastre de a incepe un dialog real cu legiuitorii si cu Ministerul Muncii au fost in zadar. Am inceput o actiune in instanta insa dupa cum bine stiti, lupta in tribunal este indelungata si anevoioasa, ea nefiind de ajutor mamelor al caror timp este limitat si prestabilit: cele 9 luni de sarcina, termenul de depunere a dosarului pentru concediu, perioada propriuzisa pana la reintoarcerea la munca etc..
Schimbarea rapida a 5 minstrii in mai putin de 2 ani a impiedicat si mai mult eforturile noastre de initiere a dialogului insa acum numirea Dvs. in functia de conducere a Ministerului Muncii ne da speranta ca vom gasi in Dvs. acelasi aliat de nadejde pe care l-am avut in cursul dezbaterilor televizate din iarna anului 2010 atunci cand faceam front comun pentru protejarea mamelor din Romania. Dorim sa credem ca veti fi Ministrul care va face dreptate mamelor din Romania dupa 2 ani deosebit de grei si umilitori.


Subiectele pe care Asociatia noastra doreste sa le supuna atentiei Dvs. sunt urmatoarele:


1.    Reducerii cu 15% a indemnizatiei de crestere a copilului prevazuta de OUG 118/2010 ca masura temporara pana la 31.12.2010, continuata apoi prin OUG 111/2010 (Asociatia noastra a deschis un proces in acest sens in 2011; procesul se afla in curs de desfasurare)
Va solicitam sa abrogati aceasta masura si sa acordati compensatii acelor parinti pagubiti in mod injust de aceasta masura.

2.    OUG 111, aprobata prin Legea 132/2011 si prin care femeile insarcinate care au nascut dupa 1.01.2011 au fost discriminate in raport cu cele care au nascut inainte de aceasta data.
Va solicitam sa abrogati aceasta masura  si sa aplicati masuri reparatorii pentru acesti parinti.

3.    OUG 124, Art. IV, pct. 12 care reduce cu o luna concediul mamei daca tatal nu isi asuma respectiva luna de concediu.
Propunem ca aceasta masura sa devina optionala sau suplimentara in raport cu concediul mamei.

4.    OUG 124, Art. III pct. 9 care blocheaza plata indemnizatiei daca parintele titular are datorii la bugetele locale.
O solutie pentru reducerea impactului negative asupra bugetului respectivei familii poate fi legata de vechimea datoriilor si de un plafon (de exemplu, retinerea lunar maxim 10-15% din indemnizatie pana cand fie datornicul isi plateste datoria, fie stingerea datoriei in acest mod).

5.    O mai buna protectie pentru mamele care se intorc din CIC la munca .
In aceasta privinta solicitam interventia Dvs. urgenta deoarece Asociatia noastra a constatat la nivel national un val de abuzuri facute de angajatori asupra mamelor).


Deasmenea va solicitam sa modificati urgent Art. din OUG 111/2010 privitor la dreptul mamelor care se reintorc la munca  de a beneficia de program scurt (6h) pentru a-si putea alapta bebelusul. In prezent, acest drept a fost redus pana la un 1 an de la nastere– va cerem ca acest drept sa revina la nivelul stabilit inainte de intrarea in vigoare a OUG111/2010, adica pana la 2 ani de la nastere, respectandu-se astfel recomandarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii privitoare la alimentatia optima a bebelusului.

In consecinta, asteptam cat mai curand o pozitie publica din partea Dvs. in ceea ce priveste masurile pe care le veti lua pentru a indrepta raul facut mamelor din Romania, reamintindu-va ca problema aceasta este strans legata de situatia alarmanta a natalitatii in Romania, asa cum a fost ea evidentiata de rezultatele ultimului recensamant.  Impactul bugetar al masurilor propuse de noi este minimal insa impactul asupra natalitatii Romaniei este maxim: este un fapt demonstrat ca natalitatea (si implicit viitorul socio-economic al Romaniei) nu poate fi stimulata si sutinuta decat prin masuri de sprijin si suport al familiei, luate si asumate pe termen lung, cu titlu de politica publica bazata pe o strategie nationala, de catre guvernul tarii, indiferent de culoarea sa politica. Vrem sa credem ca Dvs. veti initia o asemenea politica publica pentru a va ingriji de viitorul acestei tari greu incercate.


Asociatia Mame pentru Mame la dispozitie cu tot ceea ce ne sta in putere ca sa gasim solutile cele mai bune pentru a reda speranta mamelor din Romania si pentru a reda Romaniei speranta intr-un viitor mai bun.

 

MASS-MEDIA

Banner

IMPLICA-TE ACUM!

Banner
Banner
Banner

STRATEGIE

Banner

REPREZENTANT OFICIAL

 

 

Mame pentru Mame Template by Ahadesign Motorizat de Joomla!