Daca sistemul medical romanesc este in general nefavorabil nasterii naturale, atitudinea generala devine cu totul ostila atunci cand o mama doreste sa incerce sa nasca normal dupa cezariana. O practica uzuala in restul lumii unde medicii evalueaza foarte atent sarcina si antecedentele obstetricale ale gravidei in scopul de a incuraja cat mai mult nasterea normala dupa cezariana, in Romania este extrem de dificil sa gasesti un obstetrician dispus sa iti dea cu adevarat sansa de a naste normal dupa ce ai nascut deja prin cezariana. Va prezentam povestea Alinei, o mama care a luptat cu adevarat pentru a trai pe deplin experienta nasterii celui de-al doilea fiu, dupa ce il nascuse pe primul prin cezariana, o interventie pe care ulterior a considerat-o inutila, dar pe care nu a pus-o la indoiala la vremea respectiva, deoarece, asa cum singura marturiseste, nu se informase indeajuns. La a doua sarcina, Alina s-a informat temeinic si a reusit sa nasca normal.

Povestea Alinei – Nasterea vaginala dupa cezariana

Cand se deschide discutia despre nasterea vaginala dupa cezariana (NVDC) inevitabil se incepe cu riscurile. Rata de ruptura uterina este intr-adevar sub 1% in nenumaratele studii care au fost facute de-a lungul timpului, insa daca esti tu acel „sub 1%” poate fi tragic!

O astfel de gandire porneste de la ideea paradoxala ca intr-o nastere controlata de un medic intr-un spital (din Romania) esti in siguranta, sau 100% in siguranta daca discutam in procente. Spun paradoxala, pentru ca mereu ne minunam ce sistem medical neperformant avem prin comparatie cu restul tarilor civilizate, cum avem intre cele mai inalte rate de morbiditate in randul femeilor si al copiilor deopotriva (si asta in ciuda faptului ca neglijabil de putine nasteri sunt incercari de NVDC!), cum cutare medic a avut un caz tragic dar a fost „o intamplare nefericita”, „toti au si zile proaste si zile bune”.

Nimeni nu spune vreodata „rata de mortalitate pentru mama la nasterea prin cezariana este de 2 pana la 4 ori mai ridicata decat la nasterea vaginala” iar daca te nimeresti tocmai tu in acel mic procent, alegand cezariana electiva repetata in locul NVDC, ghinion! Nu as vrea sa nasc vreo controversa insa atunci cand oamenii spun „oricat de mic ar fi riscul pentru copilul tau, nu ai dreptul sa ti-l asumi pentru el” sunt pur si simplu nerealisti, pentru ca o cezariana nu garanteaza 100% ca lui ii va fi bine iar femeia se expune unui risc real de 2 ori mai mare de a muri la nastere – avand si un copil care o asteapta acasa.

Citind deci despre riscurile concrete, in cifre, am pornit mai departe si am citit experientele femeilor din diverse alte tari, la noi fiind o lipsa acuta de informare si inca foarte multa dezinformare in legatura cu NVDC. Am gasit multe organizatii internationale care promoveaza NVDC si gurpuri de suport in diverse tari si limbi. Din experientele lor am aflat in primul rand foarte multe despre cum ar trebui sa fie o nastere naturala – o imagine profund diferita fata de ce se intampla in spitalele de la noi. Si la primul copil mi-am dorit sa nasc natural insa aveam o idee mult prea vaga despre ce inseamna asta. Lipsa mea de informare a si fost motivul pentru care doamna doctor care imi urmarea sarcina m-a putut convinge foarte usor la final de sarcina ca este nevoie sa nasc prin cezariana, desi motivele invocate de ea erau voit distorsionate pentru ca depasisem termenul si in acel spital seful sectiei nu permitea asa ceva.

In majoritatea tarilor femeile se lupta sa reuseasca NVDC. Chiar si acolo unde NVDC este o practica raspandita si bine definita, ele trebuie sa reuseasca sa gaseasca medici sau moase care sunt de acord cu o astfel de nastere. Motivele sunt complexe dar o foarte buna explicatie am gasit-o in filmul american „The business of being born” (Afacerea de a te naste). Insa aproape peste tot femeile gasesc pana la urma sprijinul de care au nevoie si exista chiar organizatii care apara dreptul de a naste asa cum aleg mamele bine informate.

Revenind la noi in tara, imediat dupa nasterea prin cezariana am intrebat-o pe doamna doctor de atunci daca voi putea naste NVDC cu ea data viitoare, pentru ca aparent ea parea o persoana foarte deschisa spre natural si spre intampinarea dorintelor pacientelor. Mi-a spus foarte prompt si apasat ca asa ceva nu se poate, aproape de parca as fi calcat pe un teren minat.

Un an si ceva mai tarziu cand am ramas insarcinata am inceput sa ma gandesc din nou la nasterea naturala. Inca nu eram cu mult mai bine informata dar in sinea mea, marcata de experienta cezarienei, nu puteam sa cred ca „o data prin cezariana, intotdeauna prin cezariana” este un slogan medical justificat. Odata informata am inceput sa caut medicul cu care sa nasc. Am inceput cautarea tot pe internet. Intelesesem deja ca exista medici care nu accepta sub nici o forma ideea de NVDC si care sperie gravidele spunand ca „asa ceva nu se poate” si sugerand apoi diverse riscuri mai mult sau mai putin reale dar intotdeauna mult disproportionat de mari, aproape de parca o nastere naturala dupa cezariana ar insemna garantat o ruptura uterina. Am auzit foarte multe astfel de motivatii ale medicilor care pur si simplu nu sunt deloc justificate de studiile din domeniu -si este foarte usor sa ai acces la aceste studii asa ca ramane un mister pentru mine de ce nu se informeaza corect.

Asa am gasit un medic care mi-a spus ca da, el face „asa ceva”. Cum puteam numara pe degetele de la o mana numele medicilor din Bucuresti despre care se presupunea ca macar tolereaza ideea de NVDC, nu am cautat sa aflu prea multe detalii despre nastere – nu puteam fi pretentioasa. Insa in timp am cautat sa aflu cat mai multe despre nasterea vaginala dupa cezariana. Asa am aflat ca diverse practici care sunt aproape de rutina in multe spitale de la noi – diverse interventii medicale – pun in pericol reusita nasterii naturale sau chiar cresc riscurile de ruptua uterina in cazul NVDC. Cand se apropia nasterea l-am intrebat deci pe medicul meu despre cum anume va proceda in cazul meu. Deja imi impusese un termen limita pentru pornirea spontana a nasterii si ma avertizase ca nu accepta lasarea sarcinii peste termen. Raspunsul sec a venit ca din senin: daca vreau sa imi asum riscurile NVDC – cu care el nu este de acord – este problema mea, insa trebuie sa imi asum toate riscurile fara sa discutm despre ele, fara sa imi spuna el (doctor) mie (pacient) cum anume procedeaza. In state exista o denumire consacrata pentru situatia asta – „bait and switch” – adica un medic care momeste si schimba la final ceea ce a spus initial. In cazul meu – ca e de acord cu NVDC. M-a demoralizat insa nu am renuntat.

Am avut noroc sa cunosc in cautarile mele persoane deschise catre promovarea nasterii naturale si a bunelor practici medicale legate de nastere, care m-au ajutat sa gasesc un nou medic – unul care sa fie mai sincer deschis spre nasterea naturala, si nu sa spuna ca sustine nasterea naturala dar sa aiba o rata mare de cezariene. Hotararea medicului de a sustine un NVDC este foarte importanta pentru reusita. La momentul adevarului se pot gasi multe motive pentru a justifica o noua cezariana fara ca ele sa fie neaparat hotaratoare.

Sarcina a fost una perfect normala. Parca nici nu as fi avut o cicatrice uterina asa cum tinea mereu sa sublinieze primul medic „aaa, deci dumneavoastra vreti nastere pe uter cicatricial”. Nu am simtit-o nici o clipa. Ma intrebam cum o sa fie in travaliu – daca o sa simt ca ma tine sau ca ma doare, dar a fost asa cum imi povestisera niste spanioloaice – ca si cum n-ar fi fost.

Noul medic m-a intrebat de ce vreau sa nasc natural dupa cezariana. I-am raspuns si a fost multumit: pentru ca stiu ca asta este varianta cea mai sanatoasa si pentru mine si pentru copil, iar dupa nastere vreau sa ma pot ingriji imediat de el; si acasa ma mai asteapta unul. In plus vroiam sa stiu ca daca voi mai avea candva un copil nu va fi potential pus in pericol de cezariene si nu voi fi nevoita sa fac inca o operatie de parca as avea vreo boala cronica. In fine, vroiam sa ma simt stapana pe corpul meu si nu dependenta de bisturiu. M-am simtit pentru prima data increzatoare ca medicul este pe aceeasi lungime de unda cu mine si ca este sincer cand spune ca va incerca sa ma ajute sa nasc normal.

Toata sarcina am oscilat desigur. Nu a fost foarte usor sa trec peste prejudecatile medicilor legate de NVDC, peste mirarea multor oameni legata de motivele pentu care as vrea sa fac ceva atat de ciudat: sa nasc normal, in durerile facerii. Oamenii care nu au trecut printr-o cezariana/operatie isi imagineaza – si nu stiu de ce – ca o nastere prin cezariana este fara dureri; cu alte cuvinte, ca o operatie abdominala majora ar putea fi lipsita de dureri si cumva mai buna si mai sanatoasa decat o nastere naturala… Chiar foarte multe cadre medicale nasc asa – puteti sa le intrebati.

Insa daca la o nastere naturala (si vreau sa accentuez – naturala) durerile se termina imediat ce copilul a iesit, la cezariana ele abia atunci incep, nu sunt deloc usoare, si dureaza mult mai mult, acompaniate de cateva saptamani de neputinte fizice. As mai adauga si ca sunt pur si simplu nefiresti pentru corpul si pentru psihicul femeii – adica organismul nu stie cum sa reactineze, este dat peste cap. La o nastere naturala hormonii secretati ajuta foarte mult femeia sa treaca cu bine peste dureri si sa se simta la final implinita si fericita ca a reusit sa aduca pe lume o minune mica, sa se lege imediat si iremediabil de mica mogaldeata, sa alapteze imediat cu succes. La cezariana, nimic din toate astea. La cezariana mama mai are inca multe zile de greutati pana sa isi poata indrepta toata atentia dinspre greutatile si durerile ei inspre noul venit. Si de multe ori, in lipsa hormonilor firesti, femeia se cufunda in depresie si nu prea intelege cum si de ce o sarcina frumoasa s-a terminat in atatea dureri si cum anume se face ca a aparut fiinta aia mica despre care nu poate intelege de ce urla si e nemultumita. Am trecut prin amandoua felurile de nastere si asa le-am trait. La cezariana, alaptarea a pornit foarte greu, copilul a fost foarte nemultumit in spital iar eu nu intelegeam de ce, acasa abia reuseam sa ma ridic din pat sau sa ma „sui” in cada, eram foarte trista fara sa stiu de ce, nu simteam ca am nascut, iar durerile au fost mari si mai ales greu de acceptat pentru ca erau ciudate si nefiresti.

Partajati articolul

Tweet