8 Martie însangerat pentru femeile din Israel: violate, torturate, ucise și răpite de teroriștii HAMAS
Ieri, 7 martie s-au împlinit 5 luni de la masacrul teroriștilor HAMAS asupra civililor nevinovați din Israel precum si asupra unei baze militare unde își faceau stagiul militar obligatoriu tineri si tinere de 18 ani. Teroriștii au săvârșit acte de o brutalitate rară asupra israelienilor, filmându-și atacurile sadice împotriva familiilor nevinovate care luau micul-dejun, împotriva tinerilor pașnici care petrecuseră la un festival de muzică tehno și asupra tinerilor recruți.
Din primele momente dupa atacul înfiorător, un lucru a devenit clar: femeile atacate au fost in primul rand victimele sadismului teroristilor. Zeci de cadavre de femei dezbracate, legate si mutilate in zona genitala au aratat din prima clipa realitatea dura: teroristii au dezlantuit o violenta sexuala extrema asupra femeilor de toate varstele, de la copile la bunice. Imaginile cu tânăra evreică de 19 ani cu pantaloni de pijama însângerați, răpită cu mâinile legate de teroriști a arătat și soarta pe care ea si celelalte ca ea urmau să o îndure în captivitatea HAMAS. Naama Levy încă este ținută captivă de teroriști, de 153 de zile! Mama ei nu știe daca aceasta este vie sau moartă și cere cu disperare lumii să facă ceva pentru salvarea fiicei ei.
Desi aceste dovezi au existat inca din timpul desfasurarii masacrului, gratie exhibitionismului criminal al teroristilor pe retelele de socializare, Organizatia Natiunilor Unite si mai ales departamentul acesteia dedicat drepurilor femeilor (UN Women) a ezitat si intarziat nepermis de mult pentru a atesta, a deplange si a condamna gruparea terorista HAMAS pentru ororile comise impotriva poporului si in special asupra femeilor din Israel. Aceasta lipsa de reactie a mahnit pe toti si pe toate cele care lupta cu onestitate si impartialitate pentru drepturile tuturor femeilor. Timp de luni de zile Asociația Mame pentru Mame a urmarit cum cele mai mari foruri occidentale pentru drepturile omului ignoră și bagatelizează suferința și moartea brutală a femeilor din Israel, 19 israeliene fiind încă ținute captive de teroriști. Daca în ultimul deceniu sloganele #METOO (si eu) si #BELIEVEWOMEN (credem femeile) au devenit principii fundamentale în lupta împotriva violenței și a hărțuirii sexuale, dupa 7 octombrie 2023 am realizat brusc cu mahnire ca acestea nu se aplica si israelienelor atunci cand ele sunt victime ale unor violențe sexuale extreme. Acest faliment moral al ONU ne-a șocat și ne-a convins că lupta pentru drepturile TUTUROR FEMEILOR trebuie reluată pe un front mult mai apropiat decat am fi crezut vreodată!
La 153 de zile de la răpirea lor, este important să le spunem numele, să le plângem pe cele ucise în captivitate și să cerem ferm eliberarea celor în viață:
Cele cinci femei ale căror cadavre sunt încă reținute în Gaza sunt:
- Judy Weinstein-Haggai, 70 de ani, ucisă pe 7 octombrie și trupul ei dus de teroriști în Gaza
- Ofra Keidar, 70 de ani, răpită din casa ei
- Maya Goren, 56 de ani, răpită din casa ei
- Shani Louk, 22 de ani, rapită de la festivalul Nova, al cărei trup fără viață a fost târât pe străzile din Gaza
- Inbar Heiman, 27 de ani, a fost, de asemenea, luată ostatică de la festivalul Supernova și ulterior ucisă în Gaza
Femeile captive despre care se crede că sunt înca în viață:
- Naama Levy, 19 de ani
- Noa Argamani, 26 de ani
- Romi Gonen, 23 de ani
- Arbel Yehud, 28 de ani
- Carmel Gat, 39 de ani
- Eden Yerushalmi, 24 de ani
- Doron Steinbrecher, 30 de ani
- Liri Albag, 18 de ani
- Daniella Gilboa, 19 de ani
- Shiri Bibas, 32 de ani
- Karina Ariev, 19 de ani
- Agam Berger, 19 de ani
- Emily Damari, 27 de ani
- Amit Esther Buskila, 28 de ani
În această zi lumea întreagă are datoria morală să spună numele ostaticelor din Israel. Fără eliberarea lor și a restului ostaticilor, familiile, comunitățile și poporul israelian nu pot si nu trebuie să își găsească liniștea necesară pentru pace. Nimic bun pentru Orientul Mijlociu nu poate începe altfel decât cu eliberarea oamenilor nevinovati răpiți de teroriști! (Ana Maita, Presedintele Asociatiei Mame pentru Mame)
Dupa aproape 5 luni de la atacul HAMAS, Secretariatul General al ONU pentru Violenta Sexuala in Conflicte a publicat Raportul reprezentantului sau special in urma misiunii pe care a întreprins-o în Israel unde confirma faptul ca teroristii Hamas, în „lupta lor pentru eliberare”, au violat, torturat si ucis zeci de femei israeliene de toate varstele. Mai mult, atestă și faptul că israelienele răpite, inclusiv copii, au fost și ele supuse violențelor sexuale și că, cel mai probabil, captivele încă suferă aceste agresiuni în tunelurile teroriștilor.
AICI poate fi consultat raportul (la inceputul căruia se menționează că anumite detalii nu au fost incluse pentru a putea fi făcut public):
Mission_report_of_SRSG_SVC_to_Israel-oWB_29Jan_14_feb_2024
Un raport detaliat, pentru cei care nu se tem sa priveasca în față realitatea ororilor săvârșite de HAMAS asupra femeilor din Israel in 7 octombrie 2023, a fost publicat încă din luna Februarie 2024 de Asociatia Centrelor de Criza pentru victimele violului din Israel, al carei Director Executiv, Dna. Orit Sulitzeanu, a declarat:
Au trecut șapte ani de la izbucnirea mișcării #MeToo, un sfert de secol după Războiul din Kosovo, în care utilizarea violenței sexuale în război a intrat în discursul public, au trecut decenii de luptă feministă pentru a sparge zidurile tăcerii și negării din jurul agresiunii sexuale – și lumea tace din nou.
Împotriva acestei tăceri de neînțeles, Asociația Centrelor de Criză pentru victemele violului din Israel (ARCCI) a publicat raportul unde examinează violența sexuală și de gen săvârșită în masacrul din 7 octombrie 2023 și războiul care a urmat.
Informațiile și mărturiile pe care le oferim clarifică dincolo de orice îndoială ceea ce s-a întâmplat, dar părți semnificative ale poveștii rămân încă de elucidat.
Deoarece agresiunea sexuală implică de obicei dezvăluirea întârziată, în special în timpul războiului, imaginea prezentată în raport este încă preliminară.
În lunile și anii următori, în funcție de alegerile supraviețuitorilor, vom face eforturi pentru a aduce în prim-plan o poveste mai completă a agresiunilor sexuale din 7 octombrie și după aceea.
AICI poate fi consultat Raportul ARCCI (atenție, conține relatări care vă pot afecta emoțional!)
ARCCI report – sexual crimes in the october 7
Deplangem deci suferintele indurate de femeile din Israel din 7 octombrie 2023 si pana in prezent si deplangem soarta similara a femeilor din Sudan, Siria, Yemen, si Iran care sufera si isi pierd viata din pricina cruzimilor radicalilor islamisti de toate felurile.