Asociatia Mame pentru Mame saluta declaratia noului Ministru al Sanatatii, Ladislau Ritli
Asociatia Mame pentru Mame saluta declaratia noului Ministru al Sanatatii, medicul Ladislau Ritli, din ziua preluarii functiei de la predecesorul sau, Cseke Attila. Acesta a declarat Joi, 18 August:
„Eu sunt centrat, psihologic, pe asistenta mamei si copilului, oncologie, sanatate publica” (sursa)
In primul rand ne bucura ca Ministrul Ritli a numit ca una dintre prioritatile sale principale, in calitate de Ministru, asistenta mamei si a copilului (din exprimarea sa intelegem ca Dl. Ministru Ritli cunoaste importanta abordarii globale a binomului mama&copil cand vorbim despre asistenta medicala).
Dorim sa ii semnalam Ministrului Ritli cele mai stringente probleme privitoare la asistenta medicala a mamei si a copilului in perioada nasterii si cea postnatala:
- descurajarea nasterii naturale de catre sistem in favoarea nasterii hipermedicalizate si a operatiei de cezariana
- aplicarea abuziva a operatiei de epiziotomie la nasterile normale in neconcordanta cu recomandarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii
- lipsa interesului pentru a incuraja contactul direct al bebelusului cu mama dupa nastere, extrem de important pentru instalarea alaptarii si creerea legaturilor afective
- lipsa interesului pentru a incuraja si sprijini mamele sa alapteze cat mai rapid dupa nastere si pentru o perioadacat mai lunga
- lipsa cadrului legal necesar pentru desfasurarea profesiei de moasa in conformitate cu prevederile legii 144/2008 precum si lipsa de interes pentru reglementarea practicii independente a profesiei de moasa care sa deserveasca nevoile comunitatii de educare, preventie si asistenta perinatala de baza
- lipsa interesului pentru a recunoaste profesiile de insotitor la nastere/doula, consultant de lactatie si educator prenatal
- lipsa interesului pentru a crea cadrul legal pentru a oferi femeilor optiuni multiple in ceea ce priveste nasterea in conditii de siguranta medicala, confort si costuri reduse (nasterea in centre de nastere, nasterea la domiciliu)
Mentionam ca toate aceste probleme cauzeaza cheltuieli mari, constante si inutile in sistem si solutionarea lor ar genera importante economii la bugetul Sanatatii dar mai ales ar duce la scaderea procentului foarte mare al mortalitatii materne si infantile, care in prezent plaseaza Romania pe locul 1 in Europa in ceea ce priveste acesti parametri.
Mame pentru Mame, in calitate de membru in Consiliul Director al Aliantei pentru Sanatate Romania, organizatia care uneste atat principalii reprezentanti ai furnizorilor de servicii medicale si paramedicale cat si pe cei ai pacientilor, va face demersurile necesare ca sa aduca la cunostiinta noului Ministru aceste probleme, oferindu-i solutii si sprijin pentru rezolvarea lor cat mai grabnica.
Ne exprimam speranta ca cele declarate de noul Ministru al Sanatatii se vor materializa cat de curand in fapte – mai ales ca de la 1 August a scazut suma atribuita de CASMB pentru nou nascut la nastere de la 2000 de lei la 1000, ceea ce reprezinta din start o masura impotriva bunastarii bebelusilor.