Cum puteţi beneficia de tichete de creşă de la angajator

Mamele care se întorc la muncă devreme pot primi lunar tichete de creşă în valoare de 370 de lei. Acestea se pot folosi pentru plata serviciilor unor grădiniţe de stat ori private, nu şi pentru bone.

În cazul creşelor private, cum costurile depăşesc valoarea lunară a tichetelor, diferenţa de bani trebuie achitată de părinţi din buzunarul propriu.

Pentru a încuraja tinerele mămici să se întoarcă mai devreme la muncă, după ce au născut, angajatorii oferă tichete de creşă. Acestea, în valoare de 370 pe lună, pot fi folosite pentru a achita o parte din costurile lunare presupuse pentru îngrijirea copilului la creşă. Cu ajutorul lor, copilul poate fi înscris atât la o creşă de stat, cât şi la una privată. Nu se permite folosirea tichetelor pentru plata bonelor.

 

Acordate şi de angajatori de la stat, şi de la privat

Tichetele de creşă se dau angajaţilor din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale, instituţiilor din sectorul bugetar, unităţilor cooperatiste, sau persoanelor care sunt angajate pe bază de contract individual de muncă, potrivit oficialilor Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

De tichete poate beneficia doar unul dintre părinţi, în condiţiile în care niciunul dintre ei nu are concediu şi indemnizaţie pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap.

Până acum, puţine femei au profitat de ajutorul social oferit în acest fel. „În ultimii doi ani, am avut doar o singură persoană care a achitat o parte din costurile creşei cu tichete obţinute de la angajator. Programul funcţionează în continuare, primim pe oricine are tichete de creşă şi doreşte să se înscrie”, ne-a declarat Roxana Ion, directoarea creşei private „Roxy Baby” din Bucureşti.

Se pot cumula cu alocaţia şi cu stimulentele

Valoarea nominală a tichetelor de creşă este în prezent de 370 de lei pe lună, pentru fiecare copil aflat în creşă, iar banii sunt asiguraţi integral de către angajator. Acest venit se poate cumula cu alocaţia de stat pentru copii şi cu stimulentul de 600 de lei, care se acordă la reluarea activităţii profesionale, conform datelor furnizate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Pentru obţinerea tichetelor, părinţii trebuie să se adreseze angajatorului şi să depună o cerere însoţită de o serie de documente doveditoare. Tichetele acordate de angajatori nu pot fi folosite pentru serviciile oferite de o bonă, ci doar de creşele la care au înscris copiii şi cu care angajatorii încheie contracte de prestări servicii.

Angajatorii au obligaţia să transmită o listă cu unităţile la care salariaţii pot folosi tichete de creşă.

„Tichetele îmi acoperă integral costurile la o creşă de stat”

Pentru a se obişnui cu creşa, puteţi începe prin a duce copilul la un program scurt, apoi, când se adaptează cât de cât, să treceţi la un program mai lung, de opt ore.

„Dacă vă hotărâţi să daţi copilul la creşă pentru a vă reîntoarce la serviciu, cum am făcut eu, cântăriţi care sunt avantajele şi dezavantajele. Pentru mine, în primul rând este important avantajul material, tichetele de creşă îmi acoperă integral costurile la o creşă de stat. Copilul se adaptează mai repede la colectivitate, nu mai este atât de alintat, învaţă să stea mai devreme pe oliţă, învaţă poezii, cântece şi nu mai este atât de dependent de părinţi. La creşele particulare, în general, sunt mai bine supravegheaţi, dar costurile sunt pe măsură. Depinde cât de pretenţios eşti şi de ce buget dispui”, crede Raluca, mămica unui băieţel în vârstă de un an şi opt luni, care de mai bine de un an este înscris la creşă.

„Am avut o singură persoană care a achitat o parte din costurile creşei cu tichete obţinute de la angajator. Programul funcţionează în continuare, primim pe oricine are tichete de creşă şi doreşte să se înscrie”.

ROXANA ION, directoarea unei grădiniţe private

CERINŢE

Ce acte trebuie să depună părinţii la angajator

Cei care vor să beneficieze de tichete de creşă, trebuie să depună la angajator următoarele documente:

a) cererea pentru acordarea tichetului;
b) actul doveditor eliberat de creşa sau, după caz, unitatea educaţională la care este înscris copilul. Acesta se solicită în scris creşei sau unităţii educaţionale de către salariaţi.
c) declaraţie pe propria răspundere că celălalt părinte sau, după caz, tutorele nu beneficiază de tichete de creşă;
d) declaraţie pe propria răspundere că celălalt părinte nu beneficiază de concediul şi indemnizaţia care se acordă pentru creşterea copilului până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
e) livretul de familie eliberat potrivit Hotărârii Guvernului nr. 495/1997 privind conţinutul, eliberarea şi actualizarea livretului de familie, cu modificările ulterioare. În situaţia în care nu a fost eliberat livretul de familie, cererea va fi însoţită de copia certificatului de naştere al copilului sau a extrasului de naştere. În cazul în care s-a prezentat extrasul de naştere, beneficiarul tichetelor de creşă are obligaţia ca în termen de 30 de zile de la eliberarea certificatului de naştere să depună copia acestuia la angajator;
f) alte documente solicitate de angajator, după caz.

 

370 de lei pe lună
este valoarea tichetului de creşă pe care angajatorii îl plătesc părinţilor. Tichetele nu se oferă dacă unul dintre părinţi este în concediu pentru creşterea copilului.

Citiți și:

Articole preluate de pe evz.ro

Partajati articolul
Alte articole din sectiunea: CIC si drepturile familiei

Urmariti-ne pe Facebook