Articol preluat de pe http://psihologie.babota.com/

Odata cu bucuria nemasurata pe care o aduce venirea pe lume a copiilor nostri vine si o imensa responsabilitate. Hrana pe care le-o oferim, incepand cu laptele matern, reprezinta unul dintre aspectele care preocupa intens orice parinte. Pe langa criteriile de ordin nutritional pe care noi, parintii, dorim sa le respectam, hrana are si o dimensiune psihologica, in jurul alimentatiei graviteaza intreaga noastra filosofie de viata, convingerile personale, obisnuintele, preferintele, dinamica propriei familii, etc.

In ultimele decenii asistam neputinciosi la cresterea dramatica a incidentei tulburarilor de alimentatie la copii si adolescenti (bulimie, anorexie, refuz alimentar, etc) precum si cu o crestere alarmanta a cazurilor de diabet, boli cardiovasculare, obezitate, scaderea imunitatii, probleme de dentitie, tulburari hormonale inca de la varstele cele mai fragede. Atat tipul de hrana cat si comportamentul alimentar s-au schimbat dramatic in ultimele decade si aceste schimbari au din nefericire consecinte nefaste asupra sanatatii micutilor nostri.

Din pacate, de cele mai multe ori, noi, parintii, prin obisnuintele alimentare pe care le promovam, suntem la radacina acestor probleme.

Ca in toate celelalte aspecte ale parentingului, toate atitudinile, convingerile si comportamentele alimentare ale parintilor sunt “impuse” in mod constient sau inconstient copiilor.

Majoritatea acestor probleme pot fi evitate prin RABDARE si RESPECT pentru copiii nostri si natura care cu generozitate ne pune la dispozitie hrana.

Schimbarea deci, trebuie sa inceapa de la noi.

Aveti incredere in propriii copii.

Fiecare copil este unic si fiecare are propriul ritm de dezvoltare. Exista copii mancaciosi, care au o adevarata placere in a manca si copii care mananca atat cat corpul le cere pentru a se dezvolta, fara excese si fara a gasi o placere deosebita in alimentatie. Amandoua variantele fac insa parte din normalitate si trebuie imbratisate cu increderea ca natura stie cel mai bine.

Exista foarte multe aspecte de ordin cultural care pun o presiune extraordinara asupra noastra, a mamelor si implicit asupra copiilor nostri. Am fost atat de sever deprivati de alimente de calitate in perioada comunista incat in ultimii douazeci de ani am ajuns sa supravalorizam mancarea. Am dezvoltat o adevarata obsesie pentru mancarea cat mai multa si cat mai “buna”. Cap de lista sunt multe dintre alimentele care pe vremuri erau rationalizate sau inexistente, in special produse de origine animala, bogate in grasimi si zahar al caror consum este considerat nu numai absolut necesar pentru o viata sanatoasa dar si un indicator al statutului social. Porcul de craciun, mielul de paste, gratarul de weekend, indelung mediatizate si promovate social, si-au capatat loc de cinste in Romania postdecembrista si sunt lucrurile la care aspira orice roman instarit.

Aceasta obsesie este intretinuta si de multi pediatri care fac din greutatea copilului unicul etalon al sanatatii acestuia. Copilul plinut si mancacios este automat copil sanatos, chiar daca este un pic prea ponderal pentru etapa de dezvoltare in care se afla exista intotdeauna argumentul “are timp sa slabeasca pana se face mare”.

Am cunoscut foarte multi sugari absolut normali ai caror parinti erau sfatuiti sa-i trezeasca peste noapte pentru o masa suplimentara ca sa ajunga la o greutate mai mare chiar daca aveau o stre perfecta de sanatate.

Copiii care nu sunt constransi sa consume o anumita cantitate de alimente sfarsesc prin a manca atat cat au nevoie. Cazurile in care refuzul alimentar are consecinte grave asupra starii de sanatate sunt foarte rare iar tulburarea comportamentului alimentar este doar un simptom al unui tablou fiziologic sau psihologic mai complex.

Chiar si cele mai severe cazuri de autism sunt “vindecate” cu rabdare si respect fata de nevoile copilului si recunoasterea acestora.

Cat de mult este suficient?Verificati-va expectantele!

In timpul alaptarii la san nu putem vedea exact cat mananca un copil, asa ca il punem la san cand da semne de foame si il luam de la san in momentul in care ne da de inteles ca a baut suficient sau adoarme. Somnul linistit al copilului si o crestere normala in greutate sunt suficiente pentru a avea certitudinea ca a mancat suficient.

In momentul in care trecem de la alimentatia naturala la biberon sau mancaruri solide, avem concretizarea cantitatii de mancare care ajunge in burtica copilului nostru si brusc ni se pare prea putin. Problemele alimentatie de obicei isi au radacinile in aceasta etapa. Cantitatile de mancare pe care parintii le servesc copiilor depasesc cu mult capacitatea copilului de a manca iar parintii incep “lupta” pentru a-si convinge copilul prin metode dintre cele mai diverse sa “manance tot”.

Folclorul abunda in zicatori legate de a “manca tot ca sa cresti mare” a manca “ultima bucatica norocoasa”, a lasa “farfuria luna”, etc. Unde mai pui ca, atat in familie cat si in colectivitate copilul laudat si oferit drept exemplu este cel care a “mancat tot”, a “terminat primul”, deci este un model dezirabil.

Deci, cat de mult este destul? Atat cat copilul vostru vrea sa manance!

Gustul conteaza!

Insa nu gustul pe care il simtim noi parintii ci cel pe care il simte copilul. Papilele gustative ale micutilor nostril sunt mult mai sensibile decat ale noastre, in aceeasi mancare ei au capacitatea de a simti gusturi mult mai multe si mai pregnante, o mancare care noua ni se pare extreme de gustoasa lor li se poate parea foarte sarata, prea dulce sau amara si in consecinta vor refuza sa o manance. Nu de multe ori am auzit mamicile plangandu-se ca “am gatit o mancare minunata, daca nici pe asta nu o mananca nu stiu ce sa ma mai fac!”. Nu este usor sa te lovesti de refuzul categoric al micutului, este o situatie foarte frustranta insa incercati sa ii faceti fata cu acceptare si respect fata de gusturile lui.

Sensibilitatea gustativa este si motivul pentru care unii copii dezvolta adevarate pasiuni pentru mancaruri pe care noi parintii le consideram “fara gust” cum ar fi orez simplu, paine, legume fierte, telina rasa fara dressing, cuscus simplu, etc. Ei sunt capabili sa gaseasca savoarea acolo unde papilele noastre ametite de gusturi puternice nu mai pot.

Parintii sunt un model

Comportamentul alimentar se invata sub impactul relatiei pe care copilul o are cu persoanele in prezenta carora petrece cel mai mult timp(ar fi de dorit sa fie mama). Daca acea persoana are o relatie buna cu mancarea copilul va invata sa se alimenteze corespunzator. Daca exista retineri sau abuzuri acestea, in mod automat, isi vor pune amprenta asupra modului in care copilul priveste mancarea.

Avand in vedere presiunile contante pe care societatea le exercita asupra femeilor nu este de mirare ca cele mai multe dintre mamici tin un anume tip de regim alimentar, pretinzandu-i copilului sa manance mancare complet diferita. Copiii insa au nevoie de exemplu. Au nevoie sa ne vada mancand aceleasi tipuri de mancare, aceasta fiind dovada suprema ca ceea ce li se pune in fata este bun si sigur pentru a fi consumat. In milioane de ani de evolutie am invatat sa ne hranim cu ceea ce se hranesc si semenii nostri si sa folosim obiectele pe care si ei le folosesc. Acelasi lucru se intampla si cu obisnuintele noastre alimentare, degeaba ii pretindem copilului sa nu mai manance la desene daca noi abia asteptam san ne umplem farfuria si sa mergem la TV.

Aliatii alimentatiei sanatoase:

• Copilul intelege beneficiile hranei pentru propriul corp (nu mananca ca sa o bucure pe mami, nici pentru jucaria x)
• Ora mesei are un ritual prestabilit si placut, sa nu uitam ca la varste mici copiii iubesc ritualurile, fie ele de masa, de culcare sau de joaca. Le dau sentimental de siguranta si control asupra mediului. Chiar si pentru noi, adultii totul merge mai usor atunci cand stii la ce sa te astepti J
• Masa trebuie sa uneasca familia, ar fi bine ca, cel putin o masa pe zi sa fie un moment de familie care sa ne uneasca pe toti, de la mic la mare in jurul mancarii. Nu trebuie subestimata puterea exemplului. In prezenta noastra copiii vor invata cum sa se comporte la masa si cum sa se alimenteze.
• Copilul este lasat sa se alimenteze singur cat mai mult posibil, chiar de la 6-9 luni cand se incepe diversificarea, lingura poate reprezenta un obiect de joaca pe care sa invete sa-l manuiasca, se pot folosi bucati de fructe sau legume puse pe masuta la indemana copilului. Atentie insa, dintii nou iesiti sunt foarte ascutiti si pot taia bucati mari cu care copilul sa se inece. Copilul trebuie supervizat in permanenta in timp ce mananca, bebelusii se pot inneca cu cele mai mici bucatele in special daca sunt la inceput si nu stiu sa inghita.
• Copilul trebuie incurajat sa manance cat mai variat, exista o varietate extraordinara de alimente pe care natura ni le pune la dispozitie. Incurajati-i pe micuti sa descopere bunatatea din fiecare. Dorinta de a incerca alimente noi creste odata cu educatia despre acestea.
• Mancarurile noi sunt introduse treptat, se testeaza toleranta la alimentul respectiv si reactia la gustul alimentului. Obisnuite arhaice stapanesc in continuare modul in care privim cresterea copiilor, inclusiv alimentatia. Imi amintesc cand am venit prima data in tara cu fetita mea cea mare, avea sase luni si o alaptam exclusiv. Toata familia a fost extrem de socata ca inca nu i-am dat fetitei “un pic de ciorbica” “un pic de mancarica”, ca sa invete ce este mancarea si sa isi dezvolte “gustul”. Doua saptamani a trebuit sa fac fata presiunilor constante incercand sa justific deciziile pe care le-am luat.
• Mancarea este prezentata intr-un mod accesibil (pasat pana la 1 an, bucati mici dupa)
• Copilul participa activ la pregatirea mesei inca de la varste mici. Nu subestimati puterea copilului de a intelege si de a contribui la pregatirea mesei. Copiilor le place sa fie implicati in proiecte “cu greutate”. Chiar daca aceasta implicare se rezuma la a pune morcovii sau cartofii din plasa intr-un castron pentru a fi spalati. La mine aceasta “munca” ii revine celei mici care ii spala cu buretele pana la miez sin e aduce aminte in timpul mesei ”Cartofii eu i-am spalat,sunt cei mai curati cartofi din lume!”
• Copilul trebuie educat despre mancare despre cum este produsa, intelege ca mancarea este un “dar” al naturii. Este important sa inteleaga cu cata truda se obtine tot ceea ce punem pe masa. Noi facem vizite regulate la tara de unde procuram o parte din produse. Copiii au astfel ocazia sa vada alimentele “la sursa”.

Dusmanii alimentatiei sanatoase

• Parintii forteaza copilul sa manance prin diverse metode, de la cele mai “blande” pana la deschiderea fortata a maxilarului sau hranitul in timpul somnului cand copilul nu este constient
• Masa devine un camp de lupta la care participa intreaga familie, copilul simte tensiunea care se creeaza si refuza din start sa primeasca orice fel de mancare. Ora mesei este o sursa de stres pentru intreaga familie si genereaza conflicte atat intre copil si parinti cat si intre parinti, bunici, etc.
• Mananca numai cu insistente si promisiuni din partea celortalti (masa devine un mijloc de control al celor din jur)
• Mananca numai la tv sau la calculator (nu este constient de momentul mesei, nu participa activ la propria hranire, stomacul se umple in timp ce el face altceva)
• Mancarea primeste alte conotatii decat ceea ce este – ceea ce ne ajuta san e dezvoltam armonios si sa traim sanatos – devine recompensa sau pedeapsa. Cazurile in care ni se gateste “ceva bun” ca rasplata sau “o saptamana de legume” ca pedeapsa sunt mult prea frecvente ca sa intru in detalii. In aceste obisnuinte stau radacinile tulburarilor de alimentatie. Un copil recompensat cu mancare va ajunge un adult care va manca de placere, nu pentru a se hrani, sau refuz alimentar pentru a se pedepsi, poate face excese si in directia supraalimentatiei si in cea a subalimentatiei.
• Copilul este fortat sa manance alimente care nu ii plac pentru ca “sunt sanatoase”. Copiii trebuie incurajati sa incerce orice aliment inca de la varstele cele mai fragede. Explicati valentele nutritive ale unui anumit aliment si oferiti exemplul personal (copiii au reticenta in a manca ceva de care noi parintii nici macar nu ne atingem). Decizia suprema trebuie insa sa le apartina lor. Nu uitati: “de gustibus et coloribus non disputandum”. Daca refuza vehement un aliment pe care il considerati necesar mai asteptati o perioada si introduceti-l din nou sau incercati sa il combinati cu ceva ce ii place.

Pofta Buna!!