http://andreanum.org/?p=3483

Avem ocazia sa primim un raspuns de la insusi Dr Diaconu (pe un blog ce-i drept nu pe mailul Asociatiei) cu detalii despre recomandarea sa de a intarca in momentul cand copii incep sa vorbeasca (ce are nevoia copilului de san cu aparitia dentitiei e inca neelucidat din moment ce chiar el admite ca alaptarea este un proces complex care nu presupune doar alimentatia) despre cum vede domnia sa datele statistice, despre supararea ca nu l-am contactat direct (nu a lasat carte de vizita ce-i drept) si altele. Ne bucuram ca discutia de ieri l-a pus pe ganduri pe bunul Dr. Diaconu si s-a pus pe citit dar constatam cu tristete ca nu i-a folosit. Argumentatia domniei sale este in continuare strirba sub o spoiala de eruditie (efectul e halucinant sa stiti) iar dansul doreste neaparat sa existe o limita bine stabilita pentru alaptare si daca a vazut ca nu exista atunci s-a decis sa inventeze una domnia sa. Doreste deasemenea sa-i scoatem poza de pe site ceea ce vom face si il intelegem – nici noi nu am vrea sa ne recunoasca lumea pe strada dupa asemenea declaratii. Cat despre disponibilitatea noastra e a-i publica pe situl nostru materialul, nici nu se pune problema sa n-o facem de vreme ce cu acest document se dovedeste inca o data a fi dezinformat si dezinformant.

Dar pentru ca se pare ca Dr-ul Diaconu ne citeste – am stabilit macar o relatie de comunicare – dorim sa il intrebam (suntem doar niste simple ‘mame’ si trebuie sa ne lumineze cineva) il legatura un enunt de-al sau:

Am nevoie de mai mult decat un argument isteric, emotional, pentru utilitatea psihologica a alaptatului dincolo de 1 an, hai 2 ani. Am nevoie de o explicatie cogenta de ce, la 6 ani, alaptatul nu devine detrimental fie chiar laptele de mama un panaceu pentru bube, si-alte boli. Am avut paciente care-si alaptau copilul a 4 ani, de exemplu. Am avut pacienti care dormeau cu copilul in pat la 6 ani, la 10 ani, la 12 ani, la 16 ani. Am avut frati care dormeau impreuna la 18 ani. E loc de o discutie foarte lunga, mult mai lunga decat e spatiu, sau timp aici, despre granitele dezvoltarii psihosexuale la om; suficient sa zic ca alaptatul extrem merita sa ramana in zona fiziologicului, si-a ” bunului simt”.

1. Pacientele care isi alaptau copilul de 4 ani aveau probleme psihice iar asta se manifesta prin faptul ca isi alaptau copilul de 4 ani? Sau din cauza ca isi alaptau copilul de 4 ani ajunsesera in cabinetul Dvs.? Ca sa stabilim un pic care este totusi relatia de cauzalitate si sa stim si noi in ce categorie ne plaseaza Drul Diaconu.

2. Idem pentru pacientii care dormeau cu copilul in pat. Sau fratii de 18 ani care imparteau frateste patul.

Sunteti constient ca pana mai acum 100 de ani (si chiar si azi in unele zonele cu comunitati traditionale) alaptarea copilului pana la 4 ani si dormitul la comun al familiei (ca deh! inainte de termopane si centrale elecrtrice nu se putea face cald decat intr-o camera, dormitorul adica) erau regula nu exceptia? Oare bunicii, strabunicii nostri au fost cu totii niste psihopati sexuali care au nesocotit granitele dezvoltarii psihosexuale?

Partajati articolul

Tweet