Legea Alaptatului, in sanul Senatului

Asociatia Mame pentru Mame saluta demersul legal care va incuraja si va proteja alaptarea, lege care daca va fi adoptata, va alinia Romania cu alte state unde guvernul a inteles importanta acestui prim drept esential al cetateanului: dreptul de a fi alaptat. Ca Asociataie care a participat la discutarea Codului de Marketing al Substituentilor de Lapte Matern, dorim sa multumim organizatiei UNICEF inca o data pentru determinarea cu care a urmarit acest obiectiv.

Parlamentarii vor să legifereze noţiunea de alăptat şi să stabilească de câte ori trebuie hrănit bebeluşul.

Un număr de 30 de deputaţi de ambele sexe şi-au pus semnăturile pe un proiect de lege care stabileşte definiţia hrănirii copilului la sân şi care încurajează alăptatul până la vârsta de aproximativ doi ani.

 

Întâi de toate, au fost explicate câteva noţiuni de bază. „Hrănirea copilului la sânul mamei sau cu lapte matern colectat”, aşa sună o definiţie a alăptării. Cât despre alăptarea exclusivă, aceasta ar însemna „hrănirea copilului numai cu lapte matern, fără apă, ceai sau alte băuturi, ori alte alimente, fie lichide, semisolide sau solide, cu excepţia administrării, în cazul în care sunt necesare, a medicamentelor, vitaminelor sau a mineralelor”.

 

Reclamele agresive şi mostrele gratuite vor fi interzise

Riguroşi din fire, parlamentarii au trecut pe hârtie şi de câte ori ar trebui hrănit copilul: ori de câte ori acesta îşi manifestă dorinţa de a fi hrănit. Şi, pentru ca mamele să nu mai fie influ enţate de reclame agresive şi false, aleşii vor să reglementeze şi marketingul produselor care înlocuiesc laptele matern. Sunt vizate laptele praf, piureul de fructe sau orice aliment destinat bebe lu şilor.

„Sunt reclame care laudă produsele la extrem şi nu prezintă obiectiv proprietăţile acestora. Eu îmi dau seama până unde reclama este adevărată şi de unde devine mincinoasă, am terminat marketingul. Noi vrem ca producătorii să prezinte obiectiv produsele”, a explicat deputata Cristina-Ancuţa Pocora, care este pe cale să devină mămică.

Potrivit proiectului de lege, materialele informaţionale şi educaţionale prezentate la televizor, pe stradă, la radio sau pur şi simplu lipite prin oraş trebuie prezentate corect, demonstrate şi argumentate ştiinţific. Mai mult, dacă legea va intra în vigoare în forma pusă pe hârtie de cei 30 de parlamentari, producătorii nu mai au voie să le ofere gratuit mămicilor pliculeţe de lapte praf sau borcănaşe gratuite cu piure de fructe. Pe cei prinşi că nu respectă această prevedere îi aşteaptă amenzi de până la 100.000 de lei.

Sponsorizările, monitorizate de Ministerul Sănătăţii

Şi pliantele, afişele şi mostrele gratuite din spitale şi din cabinetele medicilor ar putea dispărea. Astfel, medicii de familie nu vor mai avea voie să-şi tapeteze pereţii sălilor de aşteptare cu reclame pentru astfel de produse. Acestea vor fi interzise şi în cabinetele şi secţiile de ginecologie şi neonatologie.

„Donaţiile, sponsorizările, precum şi orice transmiteri cu titlu gratuit de materiale sau echipamente informaţionale şi edu caţionale privind nutriţia sugarilor (…) se fac numai la cererea instituţiilor sanitare şi cu avizul prealabil al Ministerului Sănătăţii”, se mai precizează în document.

Deputatul Dobre: „Colegele ştiu despre ce este vorba”

Dacă ministrul Sănătăţii îşi va da acordul pentru o donaţie, producătorul va putea afişa emblema firmei, şi nu numele vreunui produs. Sunt prevăzute amenzi şi pentru asistentele sau medicii prinşi că recomandă şi explică cum trebuie utilizaţi înlocuitori ai laptelui matern mamelor care pot alăpta.

În timp ce femeile-parlamentari spun că legea încurajează alăptatul la sân, metodă care sporeşte imunitatea bebeluşului, bărbaţii-parlamentari spun că au semnat pentru că au fost rugaţi de colege. „M-au rugat colegele din toate partidele să semnez. De aceea am făcut-o. Ele ştiu despre ce este vorba”, a explicat deputatul Paul-Victor Dobre.

GRIJĂ LEGISLATIVĂ

„Coaliţia” împotriva suptului incorect

Ca să fie convingători, iniţi atorii legii au aşternut două pagini şi jumătate cu date statistice care arată că bebeluşii „hră niţi cu biberonul învaţă alt mod de hrănire, care îi poate face să sugă la sân într-un mod ineficient. Asta înseamnă că sugarul nu deschide gura şi nu se ataşează la sân într-un mod care stimulează nervii din areolă”.

Potrivit parlamentarilor care semnează proiectul, promovarea înlocuitorilor de lapte matern ar trebui reglementată, din cauză că „se încalcă dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate posibilă”.

În acest sens, promotorii documentului invocă principiile Codului Internaţional de Marketing al Substituenţilor de Lapte Matern, care a fost adoptat încă din 1981.

„În 2009, printre recomandările făcute României de către Comitetul ONU pentru drepturile copilului se menţionează: statul să sporească eforturile pentru ameliorarea stării de sănătate a sugarilor şi a copiilor mici, acordând în special mai multă atenţie spitalelor ce deţin statutul de Prieten al copilului (…), şi, nu în ultimul rând, prin promovarea şi sensibilizarea cu privire la beneficiile alăptării şi prin adoptarea Codului Internaţional de Marketing al Substituenţilor de Lapte Matern”, au mai precizat parlamentarii care susţin aprobarea acestei legi.

Micuţii hrăniţi cu lapte praf, predispuşi la boli respiratorii

Din expunerea de motive mai reiese că micuţii alăptaţi cu lapte praf sunt predispuşi să sufere de boli respiratorii, infecţii ale urechii, infecţii ale tractului urinar, instalarea precoce a diabetului, astm, sindromul morţii subite, leucemie etc. Cu toate acestea, din cauza marketingului agresiv, multe mămici renunţă la alăptat şi îşi hrănesc inadecvat copiii mici.

Aşadar, propunerea susţine recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi previne înlocuirea laptelui matern acolo unde nu se impune din motive medicale, pentru că renunţarea la laptele matern are consecinţe asupra sănătăţii micuţilor şi poate provoca, uneori, decesul.

Ca urmare, se recomandă diversificarea hranei bebeluşilor după ce aceştia împlinesc şase luni şi alăptarea lor până la doi ani.

„Bebeluşii hrăniţi cu biberonul învaţă alt mod de hrănire, care îi face să sugă la sân într-un mod ineficient.”
LEGEA ALĂPTATULUI – proiect

Partajati articolul
Alte articole din sectiunea: CIC si drepturile familiei

Urmariti-ne pe Facebook