Mamele din Sibiu neobosite in efortul de a nu fi despartite fortat de copiii lor internati in spital
Dupa o saptamana cu schimbari politice radicale care au monopolizat atentia publica, Asociatia Mame pentru Mame readuce in prim-plan situatia mamelor din Sibiu, cele care solicita cu hotarare autoritatilor sa le permita accesul in spital alaturi de copiii internati. Azi, 13 Februarie grupul de mame sibience se intalneste iarasi cu conducerea spitalului de pediatrie din Sibiu pentru a redacta o scrisoare comuna catre autoritati cerand deblocarea posturilor din spital (in prezent in spital sunt internati 76 de copii ingrijiti de 2 asistente si 2 infirmiere) si cresterea proportiei de apartinatori carora le este permis sa se interneze cu copiii lor (in special cu cei sub varsta de 3 ani, conform legii).
Asociatia noastra a luat un interviu uneia dintre mamele cele mai active din grupul sibian care ne-a raspuns la intrebari cu hotarare si responsabilitate. Intervul este urmat de comunicatul cu solicitari pe care mamele din Sibiu le-au adresat autoritatilor, propunand solutii pentru deblocarea situatiei.
Cum ati hotarat sa luati pozitie fata de situatia din Spitalul de pediatrie din Sibiu?
Situatia din spital ne era cunoscuta dar pozitie oficiala am luat in momentul in care unei mamici ia fost refuzata internarea in decembrie. Acest caz fiind facut public in grupul nostru de pe Facebook, ne-am hotarat sa incercam sa schimbam lucrurile.
Care a fost reactia comunitatii de mame din Sibiu la apelul vostru? A fost greu sa va organizati?
Reactia comunitatii a fost una extrem de rapida si s-au strans 1300 de semnaturi in mai putin de 2 luni. Suntem o voce puternica in comunitate si am primit suport din toata tara si din strainatate.
Am considerat ca nu e de ajuns sa listam doar aceasta petitie, care continea experientele mamicilor din spitalul din Sibiu. De aceea s-a formulat cu atentie o scrisoare deschisa, care a fost inaintata tuturor celor care am considerat ca ne pot fi de ajutor in rezolvarea problemei noastre, pe care o consideram grava.
Spitalul de Sibiu nu cunostea situatia din saloanele sale? Considerati ca Spitalul ar putea sa ignore normele DSP pentru a suplini lipsa de personal prin acceptarea prezentei mamelor la paturile copiilor?
Spitalul a recunoscut ca exista o presiune extraordinara asupra lor din partea mamelor, deci erau constienti de aceasta problema. Ne-au si aratat ca s-au facut adrese catre DSP prin care nu li s-a permis sa mareasca numarul de paturi. Dorim refacerea demersurilor catre DSP in care sa se primeasca si sprijinul nostru, al tuturor mamicilor din comunitate. Atatea voci sunt imposibil de ignorat!!!
Ce impresie v-a facut raspunsul conducerii Spitalului? Dar al Primarului?
Raspunsul primarului a fost primit cu uimire de noi. Problemele semnalate de catre noi au fost recunoscute de catre conducerea spitalului, deci situatia nu are cum sa fie excelenta. Nu dorim sa trecem cu vederea faptul ca din momentul in care spitalul de pediatrie a fost trecut in orinduirea Primariei Sibiu s-au realizat multe investitii. Acestea insa nu ofera o solutie viabila pentru respectarea legii si drepturilor copiilor.
Care este solutia la problema in viziunea mamelor din Sibiu?
Solutia viabila pe termen scurt este de schimbarea legislatiei pentru a permite suplimentarea numarului de locuri pentru apartinatori. Pe termen lung trebuie construit un spital nou care sa indeplineasca toate cerintele unui oras european si a unei comunitati unite.
Toate autoritatile locale si nationale trebuie sa se implice pentru rezolvarea cerintelor noastre. Numim aici Primaria, DSP-ul, Protectia Copilului, Spitalul, Asociatia noastra, donatori, etc.
Cum considerati reactia presei la scrisoarea deschisa si petita mamelor din Sibiu?
Reactia media a fost una rapida. Scrisoarea noastra deschisa prezinta lucrurile diplomatic, specificand clar problemele pentru care cautam rezolvare. Specificam ca declaratii tendentioase si titluri de scandal nu sunt promovate de catre noi.
SCRISOARE DESCHISA
Asociatia Mame pentru Mame aplauda grupul de peste 20 de femei care, in calitate de reprezentante ale mamelor din comunitatea Sibiului, au raspuns invitatiei lansate de catre Spitalul de Pediatrie Sibiu in scopul solutionarii rapide a situatiei inacceptabile din spitalul unde parintilor nu le este permis sa isi insoteasca copiii mici pe durata internarii.
Ne exprimam speranta ca aceasta este doar primul pas intr-un parteneriat dintre comunitatea mamelor si spital, cu scopul la respectarii drepturilor copiilor si mamelor, prin imbunatatirea conditiilor din spital.
In acest sens, timp de 3 ore, s-au dezbatut problemele sesizate atat in petitie, cat si in scrisoarea deschisa si s-a ajuns la urmatoarele concluzii:
1. Sprijinirea Spitalului in demersurile sale viitoare pentru a suplimenta numarul de paturi sau fotolii pentru ca apartinatorii sa poata fi internati alaturi de copii. Aceasta suplimentare o consideram absolut necesara pentru respectarea drepturilor copiilor nostri.
2. Se va analiza practica legarii copiilor de pat, cerandu-se de catre ambele parti opinii si din alte spitale.
3. Necesitatea sustinerii spitalului in orice fel de actiune pentru suplimentarea personalului mediu, recunoscandu-se ca acesta este mult subdimensionat fata de numarul bolnavilor.
4. Invitarea unui reprezentant al mamelor (constituite intr-o asociatie) in Consiliul de Administratie al spitalului, pentru a-si putea exprima parerea in legatura cu problemele specifice.
5. Conducerea spitalului ne-a asigurat ca a luat deja unele masuri in privinta atentionarii si instruirii personalului mediu, pentru o mai buna comunicare cu apartinatorii pacientilor pentru a evita eventualele plangerile privind evenimente nefericite.
6. Acceptarea necesitatii de a continua colaborarea si pe partea de donatii de jucarii si haine.
7. Acceptarea argumetelor psihologului clinician Oana Vasiu in privinta traumelor psihice de care sufera copiii si apartinatorii in urma separarii la internare.
8. Acceptarea argumentelor juridice privind consimtamantul parintelui cu privire la tratamentul copiilor si analiza acestora.
9. S-a discutat si hotarat unanim ca un spital nou de pediatrie pentru o comunitate cum e Sibiul este imperios necesar si ca vom sustine aceasta initiativa.
Dorim sa precizam ca petitia si demersurile noastre nu au urmarit denigrarea corpului medical al spitalului de pediatrie. Suntem constiente de eforturile sustinute ale administratiei locale din ultimii ani pentru dezvoltarea acestei institutii, dar si de limitele impuse de spatiul impropriu in care spitalul este gazduit.
Suntem de asemenea constiente ca exista inca multe aspecte de imbunatatit in activitatea spitalului, inclusiv in privinta respectarii drepturilor copiilor si mamelor (drepturi recunoscute si garantate de Constitutia Romaniei si de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, ca si de legislatia nationala privind protectia copilului) precum si pentru comunicarea cu parintii pacientilor si cu comunitatea pe care o deserveste.
Tocmai de aceea, demersurile noastre vor continua, in vederea obtinerii rezolvarii complete si pe termen lung a problemelor prezentate in scrisoarea deschisa.
Ne dorim ca managementul administrativ si medical al Spitalului de Pediatrie din Sibiu sa realizeze ca este in primul rand o institutie in slujba comunitatii si ca trebuie sa se alieze cu comunitatea pe care o deserveste pentru a determina autoritatile sa ia masurile necesare solutionarii unei situatii care afecteaza functionarea spitalului in detrimentul sanatatii sibienilor mici si mari.
Salutam pe aceasta cale, sprijinul de care comunitatea mamelor s-a bucurat din partea Asociatiei Nationale pentru Protectia Pacientului.
Asociatia Mame pentru Mame si comunitatea Mamelor din Sibiu