Revenind la doctorul cel bun, el mi-a cerut diverse informatii legate de prima cezariana pentru a determina daca sunt un candidat bun pentru NVDC. Prima intrebare: motivul primei cezariene. Pe scurt: am depasit cu 4 zile termenul si doamna doctor a considerat ca cea mai buna varianta este cezariana, iar eu nu am putut sa o contrazic pentru ca a fabricat diverse motive ca sa ma convinga ca este asa. Unul dintre ele a fost ca ea crede ca nu am receptori pentru oxitocina in uter si cu alte cuvinte nu voi reusi niciodata sa nasc.

A doua intrebare: ce tip de sutura am avut? Nu stiam sa ii raspund, dar citisem studii care aratau ca tipul de sutura intr-un singu strat – practicat „din comoditate” in general la noi – este foarte ori vag mai avantajos pentru un NVDC, ori vag mai dezavantajos in funtie de studiu, insa nu hotarator, deci cel putin pe mine nu ma ingrijora tipul de sutura.
A treia intrebare: cat a trecut de la nasterea trecuta? Se considera ca un minim de 1 an si 8 luni este ideal.
A patra intrebare: ce varsta am? Se considera ca un organism mai tanar este mai rezistent.
Un articol foarte complet poate fi citit aici: http://emedicine.medscape.com/article/275854-overview .

Dupa toate astea riscul, indiferent ce as fi ales, exista. Si m-am gandit mult la el. Acolo unde omul face tot ce poate pentru a reusi, numai Dumnezeu mai poate adauga diferenta pana la reusita, asa ca m-am rugat mult pentru sanatatea noastra si pentru nastere. In ultimele 2 saptamani dinaintea nasteri toate indoielile si grijile au disparut – si cu ajutorul altor femei care m-au incurajat mult. Nici nu ma mai gandeam la cezariana, desi stiam ca prima data gresisem foarte mult ca nu o luasem in calcul. Eram convinsa ca la termen sau dupa termen corpul meu isi va face treaba si va porni de la sine nasterea, desi data trecuta nu se intamplase asta pana la momentul cezarienei. Inducerea sau augmentarea travaliului erau excluse total pentru siguranta asa ca trebuia sa mearga totul de la sine.

In timpul sarcinii am folosit ceai de frunze de zmeur pentru tonifierea uterului, capsule de ulei de „luminita de seara” (EPO – Evening Primerose Oil) pentru stergerea colului, am facut exercitii Kegel si masaj perineal sperand la o nastere fara epiziotomie.
Planuisem sa nu merg la spital imediat ce incepea travaliul – discutasem asta si cu medicul – pentru a minimiza posibilitatea unor interventii standard care sa-mi scada sansele de reusita. Urma sa stau o vreme intr-un mediu familiar, linistit, liber, mult mai potrivit pentru travaliu. In prima parte a travaliului am beneficiat de indrumarea unei moase din strainatate cu ceva experienta in asistarea nasterii la domiciliu.

Contractiile au inceput in ziua dinaintea termenului, spre dupamasa, dupa ce cu o zi inainte mi se decolasera membranele la cererea mea – convinsa fiind ca nu va avea nici un efect procedura. La inceput erau la 7-8 minute si foarte slabe. M-am plimbat cam 2 ore cu baiatul meu cel mare avand contractii regulate (privind in urma ar fi fost mai bine sa imi conserv energia si sa ma odihnesc, dar nu eram convinsa ca o sa nasc). Apoi au scazut la 4-5 minute si asa au continuat mai multe ore timp in care au devenit progresiv mai dureroase. Pe la 4 dimineata aveam dilatatie 2, colul apoape complet sters dar capul copilului nu era fixat. Aproape 6 ore mai tarziu, dupa un travaliu linistit si perfect suportabil desi eram deja foarte obosita pentru ca nu dormisem, aveam abia dilatatie 4 iar copilul tot nu coborase. Atunci am decis sa merg la spital, sfatuita de moasa. Ajunsa acolo lucrurile au luat o cu totul alta turnura.

Medicul de garda m-a intrebat al catelea copil este si cum vreau sa nasc. I-am spus ca al doilea si natural. Ulterior s-a dovedit ca nici nu observase la control ca primul fusese nascut prin cezariana (desi taietura se vede foarte bine) si nici nu ne intelesesem pentru ca el sustinea ca m-a intrebat cum l-am nascut pe primul. Era cu siguranta iritat de faptul ca ii scapase in travaliu o femeie care dupa parerea lui probabil nu ar fi trebuit lasata sa nasca natual.

Doctorul meu a venit foarte repede si la control s-a dovedit ca tot nu se angajase copilul. Din tot ce am citit, pana si cea mai mica interventie (in cazul meu decolarea membranelor) inainte ca organismul sa aiba gata toate mecanismele legate de nastere, poate povoca probleme in travaliu.
A urmat un final de travaliu foarte greu, cu multe controale dureroase (peste contractii) menite sa evalueze ce se intampla sau sa ajute dilatarea. Copilul nu se angaja si dilatatia progresa greu din cauza asta. Cand s-a ajuns la dilatatia potrivita mi-au rupt artificial membranele sperand ca astfel se va angaja, insa nici asta nu a ajutat. In plus, desi mie nu mi-au spus ca sa nu ma ingrijoreze, apele erau verzi de la meconiu, insa la monitorizare totul era in regula.

Perioada de tranzitie mi s-a parut (si cu siguranta a si fost) foarte lunga, iar in tot timpul asta doctorul meu si ceilalti doctori care mai erau acolo cantareau ce sa faca. Cezariana a planat tot timpul deasupra intregii experiente si cred ca daca as fi fost in alta parte s-ar fi luat foarte usor decizia ei.
Foarte aproape de momentul final o doctora de acolo a sugerat administrarea oxitocinei pentru contractii mai puternice. Eu eram in tranzitie de multa vreme, duerile erau dincolo de orice imi imaginasem, si eram adancita undeva in interiorul meu, pierduta complet in travaliu. Desi ma temusem de oxitocina nu am incercat sa o refuz.

Dupa oxitocina si calciu lucrurile s-au precipitat foarte tare. Durerile au devenit insuportabile si in cateva minute am fost pe masa de nasteri. Moasa de spital m-a anuntat ca nasc si apoi am fost indemnata sa ma screm. Stiam ca asta va rezulta cel mai probabil intr-o epiziotomie pentru ca citisem ca pentru protejarea perineului femeia nu trebuie sa se screama ci doar sa lase contractiile sa isi faca treaba in ritmul lor. Dar oxitocina era mult prea puternica si fara eforturi prea mari din partea mea, din 3 impingeri erau afara si copilul si placenta. Si toate durerile au disparut in clipa in care mi-am vazut copilul. Am avut nevoie de veo 20 de minute de cusaturi dupa aceea – neplacute insa floare la ureche prin comparatie cu oxitocina. Insa spre suprinderea mea epiziotomia nu a fost nici pe departe asa de rea cum ma asteptam sau cum citisem la alte femei. Am putut sta in fund de la bun inceput si nu m-a durut ci doar m-a jenat o vreme.

Imediat dupa nastere mi l-au pus pe burta si l-am mangaiat indelung pe cap, putin naucita inca de viteza cu care se terminase tot. Dupa cusatura am plecat (pe picioarele mele de data asta!) intr-un salon unde m-am odihnit si am mancat. Apoi m-am mutat in salonul meu si mi l-au adus – urma sa ramana numai cu mine. Diferentele fata de prima nastere s-au tinut lant: nu a primit deloc lapte praf, l-am alaptat exclusiv din prima clipa, l-am tinut mereu foarte strans langa mine, a fost foarte linistit si multumit, iar eu m-am simtit grozav si tot ce a urmat a fost asa cum trebuia sa fie. A fost o nastere grea – nici pe departe experienta vindecatoare de care as fi avut nevoie, si nici pe departe ceea ce citisem ca este o nastere „mother friendly”- insa chiar si asa, a fost mult mai buna decat cezaiana pentru mine si sunt foarte bucuroasa si recunoscatoare ca am reusit.

Partajati articolul

Tweet