Asociatia Mame pentru Mame va prezinta povestea nasterii micutei Hanna, o fetita pe care parintii si fratiorul au intampinat-o  in urma cu cateva saptamani acasa dupa o nastere armonioasa la domiciliu, petrecuta in apa. Nasterea s-a petrecut la Cluj unde un numar semnificativ de femei aleg sa-si aduca copii pe lume la domiciliu, inconjurate de cei dragi. Va reamintim ca cel mai sigur mod de a naste este intotdeauna asistata de un cadru medical specializat. Asociatia Mame pentru Mame face deja demersuri serioase la nivelul decidentilor pentru ca si in Romania, moasele si obstetricienii sa poata asista nasteri la domiciliu.

Povestea Hannei

(Ziua în care ne-am reîntâlnit)

Părea o zi obişnuită cu aceeaşi rutină de dimineaţă: mâncare, pachet, spălat, schimbat şi pe deasupra puţină mişcare cu aspiratorul. Aveam doar 39 de săptămâni împlinite, timp în care am citit tot ce găseam despre naşterea acasă, am vizionat filmuleţe, am povestit cu mame ce trecuseră pe aici şi am cumpărat toate cele necesare naşterii iar acum vroiam ca Hanna să găsească totul pregătit. Apoi plimbarea pe afară cu Abiel… soare, copii, mămici şi din când în când o uşoară durere, atâta doar. Părea că şi 10 Martie va trece şi că Hanna se va lăsa aşteptată.

După baia de soare ne continuăm rutina: prânzul şi somnul lui Abiel. Micile dureri păreau să crească uşor dar mie nu îmi aduceau cu mesagerii unei naşteri. Aşa că am continuat activitatea dar nu înainte de a-i spune soţului meu că există parcă şanse ca azi să fie ziua. Abiel însă simţea că e ceva diferit azi şi se lupta să nu adoarmă. Dar cum să nu te prindă somnul când mama te leagănă în braţe? Sau poate chiar Hanna l-a rugat să se odihnească puţin, atât doar cât să îi lase ei timp să vină pe lume.

Era  deja 14:15 când Abiel a capitulat şi eu am închis uşurată uşa dormitorului. Între timp o altă uşă se deschidea. Soţul meu, nemaiprimind veşti de la mine s-a hotărât că e timpul să vină acasă. M-a privit cu drag în timp ce eu, convinsă deja de contracţii, l-am anunţat că Hanna e pe drum.În scurt timp eram toţi. Vroiam să fie o bucurie a noastră şi a fost frumos să o împărtăşim cu oameni apropiaţi; puţini dar de preţ. Am pregătit şi ultimele detalii şi ne-am pus la numărat contracţiile. Din 5-6 minute corpul meu îmi spunea că se pregăteşte, iar intensitatea cu care îmi transmitea acest mesaj creştea uşor la fiecare durere. Timpul trecea şi eu mă bucuram de intimitatea casei mele; aveam pe cel mai scump om din lume să mă ajute şi un loc al meu în care să mă desfăşor aşa cum simţeam. A fost liniştitor pentru mine să patrulez (chiar şi în genunchi) prin cameră ori decâte ori întâlneam o contracţie. Burta se lăsa mai jos şi timpul părea că începe să se contracte şi el.

Era momentul să curgă apele… Nu, nu pe mine, ci în vana ce urma să o primească pe Hanna. Trecuse de ora 16 şi începeam să mă întreb cum o sa mă acomodez cu durerea în cada cu apă ce nu prea îmi lase loc de mişcări… Prea puţin ştiam eu că Dumnezeu pregătise şi acest detaliu şi că totul o să  se îmbine frumos. Primele contracţii în apă: durerea mai mică, concentrarea mai mare. Apoi, subit, nevoia de a împinge.Poc! Prima uşă se deschidea în faţa Hannei – membranele.    Aş vrea să găsesc acele cuvinte încărcate şi miezoase care să descrie momentele acelea când mama simte cum acea mică fiinţă din interiorul ei lucrează împreună cu ea ca să se contopească în îmbrăţişarea plină de bucuria întâiului moment când te vezi faţă către faţă. Aş vrea, dar nu le găsesc. Însă amintirea acelor clipe o păstrez aproape de inima mea.

A trebuit să schimb puţin poziţia pentru a lăsa şi gravitatea să ne ajute. Iar după încă puţin efort, la ora 16:50, Hanna a simţit prima dată cum e să fie îmbrăţişată şi pe dinafară. Un travaliu normal, suficient de scurt cât să nu obosească pe nimeni, aproape cât somnul unui copil de un an şi jumătate. Abiel nu a asistat la naştere, era prea ocupat să numere porumbeii afară, dar întâlnirea lor de câteva ore mai târziu a fost superbă, ca şi cum nimic deosebit nu s-ar fi întâmplat. Mama şi tata erau tot acolo, doar că burta lui mami se mutase în braţe şi din când în când o putea auzi cum plânge.   Refacerea a fost rapidă şi scurtă, începând cu expulzia întreagă a placentei şi apoi continuând cu  intrarea lină în ritmul vieţii de familie. Am fost binecuvântaţi cu un neonatolog care a răspuns prompt cu o consultaţie la domiciliu la mai puţin de 3 ore după naştere. Ne-a confirmat doar ceea ce ştiam deja: aveam o fetiţă frumoasă şi sănătoasă, ce cântărea 3.400 kg. Odihna nopţii a fost binevenită pentru a aduna puterile necesare pentru o vizită la ginecolog şi alte hârtii cerute în plus de CASS Cluj pentru a face posibilă înregistrarea naşterii. Şi înainte de a se încheia primele 24 de ore din viaţa Hannei, aveam în faţă medicul de familie care semna şi parafa formularul de constatare a naşterii.

Visul nostru era împlinit! Primisem în dar nu numai o fetiţă scumpă, alăptată din primele clipe şi la fel de repede integrată în familie ci şi o naştere împlinitoare. Da, împlinitoare şi nu doar uşoară sau frumoasă. În sfârşit fusesem capabilă să savurez din plin experienţa naşterii. Aceasta m-a ajutat să mă cunosc şi să mă accept aşa cum fusesem creată. M-a învăţat să nu îmi fie ruşine de ceea ce cred sau vreau şi mai mult, mi-a arătat că ştiu să lupt pentru binele meu şi al familiei mele. Ştiu acum că pot, că am fost făcută să trăiesc viaţa în toată frumuseţea ei şi să nu mă las îngenuncheată de frici sau de oameni.    Naşterea acasă a fost pentru mine o escaladare a muntelui. Am urcat împreună cu el, cel atât de drag mie, ne-am mai şi împiedicat uneori (o mică ruptură de perineu ce s-a vindecat frumos singură) dar ne-am ridicat, mai bogaţi şi mai hotărâţi să ajungem în vârf. Iar de acolo, de sus, lumea e mult mai frumoasă!

Toată această frumoasă experienţă a fost întregită de ajutorul adus de Ana Măiţă şi Mame pentru mame. Sfaturile preţioase şi răspunsurile ce le aveau de fiecare dată când întâmpinam probleme cu înregistrarea naşterii au fost de mare valoare. Alături de ele a fost mai uşor şi le mulţumesc mult pentru că există!

Partajati articolul

Tweet