Scrisoare deschisa catre prieteni si dusmani

Mi-am asumat riscuri? Da. Schimbarea nu poate veni fara riscuri si sacrificii. Dar cum in 2008 cand imi nasteam primul copil nimeni inaintea mea nu luptase pentru schimbarea in bine ca eu sa ma pot bucura de roadele luptei sale, am decis sa fiu eu cea care ma voi lupta pentru ca viitoarele mame sa aiba sansa la o nastere mai buna decat cele de dinainte de mine. Eu doream sa nasc in spital dar niciun spital din Bucuresti nu dorea sa-mi respecte cele cateva drepturi legale pe care le aveam. Asa ca am decis sa-mi respect singura drepturile nascand acasa.

 

Cum mie soarta arareori a indraznit sa-mi stea in cale, am nascut fara probleme doi copii chiar si acasa iar gestul meu a captat si a mentinut atentia media cu success. A fost cea mai difuzata stire a verii si, mult mai important, a pus pe harta dezbaterii publice problema drepturilor femeii si copilului la nastere. La nici 2 luni de la articolul din UNICA fondam impreuna cu alte 5 mame Asociatia Mame pentru Mame dedicata promovarii si protejarii drepturilor mamelor si copiilor din Romania. La nici 6 luni, mergeam la Ministerul Sanatatii si solicitam schimbari pe lege, contribuiam la conceperea Strategiei Nationale pentru Sanatatea Reproducerii si aduceam in spitalele din Romania conceptul de Plan de Nastere. Cu multa munca, strategie si dedicare am reusit sa transformam bomba mediatica in atentie publica pentru problema de fond si mai important, am inceput sa schimbam in bine modul in care nasterea se petrece in spital cu asistenta medicala de rigoare.

 

Au trecut 5 ani si am enorma bucurie sa fi ajutat mii de femei sa devina mame traind o experienta a nasterii in spital asa cum au dreptul, asa cum imi dorisem si eu sa traiesc dar sistemul mi-o refuzase in mod abuziv. Mai mult, tipul de servicii medicale pe care eu le cautasem cu disperare in 2008 acum se regasesc, aproape cuvant cu cuvant  transcrise in Pachetul de Baza de Servicii de Sanatate publicat de Ministerul Sanatatii. Iar pe langa satisfactia pe care o am atunci cand femei pe care nu le cunosc ma opresc pe strada sa imi multumeasca ca prin munca mea le-am ajutat sa isi nasca copiii frumos, uman, decent, stiu ca atunci cand voi deveni mama pentru a treia oara voi putea si eu sa fiu tratata in spital asa cum am dreptul.

 

 

Asadar, desi multi probabil dintre dusmanii pe care mi I-am facut recent luptand pentru strazi fara caini se vor bucura meschin ca ma vad goala si vor turba acuzandu-ma ca mi-am pus copiii in pericol nascand acasa, eu le spun senin si ferm ca acelea sunt cele mai frumoase poze pe care le am (de aceea le-am si publicat cu mana mea acum 5 ani) si ca nu regret nicio clipa gestul de a-mi naste acasa copii pentru ca prin el am reusit sa FAC BINE mamelor din Romania, sa las tara asta amarata ceva mai dreapta si mai corecta decat am gasit-o. Exact asa cum o voi lasa si dupa ce ii vom face dreptate lui Ionut Anghel, prevenind o alta tragedie similara.

 

Iar tuturor celor care simt ca asa nu mai merge, ca ceva trebuie sa se schimbe, ca cineva trebuie sa faca CEVA, le spun simplu: nu mai asteptati ca cineva sa faca ceva, FACETI VOI ACUM ceva ca sa indreptati nedreptatea care va apasa; nimic nu se va schimba prea curand daca VOI nu veti schimba. Nici mie nu mi-a venit usor sa ma ridic din confortabilul anonimat ca sa rastorn sistemul. Dar am simtit ca daca eu nu sunt dispusa sa o fac de ce sa ma revolt ca nici altii inaintea mea nu au fost dispusi? Asa ca am facut-o. Si tin capul sus pe strada, tin capul sus fata de copiii mei, si mai ales tin capul sus cand privesc in oglinda.

 

Si precum bine vedeti nu am terminat inca de schimbat. 10 ca mine si vom schimba fata Bucurestiului. 100 ca mine si vom schimba Romania. 1000 ca mine si vom schimba lumea. Asta este lectia pe care vreau sa o dau copiilor mei, nascuti acasa in semn de protest, purtati la mitinguri in semn de protest, tinuti in studiouri tv pana tarziu in semn de protest. Pentru ca stiti pentru ce imi cresc eu copiii? Ca atunci cand vor fi confruntati cu nedreptatea, sa aiba curajul ca sa schimbe lumea. Si cum as putea sa le cer lor sa aiba acest curaj fara sa fi avut eu mai intai curajul de a schimba lumea pentru a o face mai buna pentru ei? Asa ca pana cand le va veni lor randul sa schimbe lumea eu am misiunea sa nu las cainii sa ii manance.

 

 

 

Partajati articolul
Alte articole din sectiunea: Comunitate

Urmariti-ne pe Facebook