Dacă vrem să protejăm sănătatea copiilor noștri, una dintre măsurile obligatorii este să îi vaccinăm, atât conform schemei de vaccinare cuprinse în Programul Național de Imunizare, cât și (recomandabil) cu vaccinurile opționale.

În ceea ce privește vaccinurile, pe internet, dar și în alte medii circulă o mulțime de informații care nu sunt demne de încredere – de la simple inexactități la diverse sfaturi care, dacă sunt luate în serios, pot pune în pericol sănătatea copiilor.

Pentru început, trebuie să clarificăm câteva aspecte esențiale cu privire la vaccinuri și vaccinare.

 

Vaccinurile protejează ajutând sistemul imunitar

Vaccinarea funcționează după un principiu simplu: cea mai bună apărare împotriva unei infecții este ca sistemul nostru imunitar să o recunoască și să o împiedice să se răspândească. Sunt mai multe tipuri de vaccin, în funcție de natura antigenului. Un vaccin poate conține, de exemplu, o doză foarte mică de virus viu atenuat, care nu poate produce boala, însă „face cunoștință” cu sistemul imunitar, astfel încât acesta din urmă va recunoaște în viitor o infecție reală și o va opri înainte ca aceasta să devină o problemă. De pildă, vaccinul ROR (împotriva rujeolei, rubeolei și oreionului) conține virusuri atenuate; acesta este de altfel și motivul pentru care, foarte rar, copiii care primesc acest vaccin fac o formă ușoară de rujeolă, care însă trece în doar câteva zile și este mult mai puțin periculoasă decât boala adevărată.

Alte vaccinuri sunt produse cu tehnologii mai avansate: de exemplu, vaccinul pneumococic conjugat tridecavalent (PCV-13) nu conține virusuri vii, ci niște zaharuri prezente pe suprafața bacteriei Streptococcus pneumoniae, care este responsabilă de infecțiile pneumococice. Zaharurile respective sunt un fel de „semnătură” biologică a acestui agent patogen; odată ce celulele sistemului nostru imunitar o recunosc ca amenințare, ele vor putea preveni în viitor o infecție cu bacteria respectivă.

 

Vaccinurile sunt foarte sigure

Un număr mare de studii și cercetări a arătat că nu există nicio corelație între, pe de o parte, vaccinuri și ingredientele acestora și, pe de alta, afecțiuni precum autismul.¹ Ca și medicamentele, vaccinurile pot da reacții adverse, însă acestea sunt foarte rar severe; circa 85-90% dintre efectele secundare ale vaccinurilor sunt minore, potrivit Centers for Disease Control and Prevention,² instituție responsabilă de sănătatea publică din Statele Unite ale Americii.

De exemplu, vaccinul pneumococic poate provoca somnolență, pierderea temporară a apetitului, iritabilitate și febră (rar febră ridicată), precum și reacții la locul injectării : roșeață, umflături sau dureri locale.³ Pe de altă parte, reacțiile adverse serioase, cum ar fi convulsiile febrile, sunt extrem de rare.⁴

Prin comparație, bolile provocate de Streptococcus pneumoniae (bacterie numită și pneumococ) sunt mult mai serioase – de la pneumonia bacteriană la meningita bacteriană, cu consecințe foarte grave pentru copii.

Este vorba, prin urmare, de a pune în balanță riscurile unor reacții adverse severe (riscuri care sunt scăzute) și beneficiile (cum ar fi evitarea unor boli ce pot avea complicații extrem de grave, ducând chiar la deces). De altfel, vaccinul pneumococic inclus la sfârșitul anului trecut în schema națională de imunizare are un profil de siguranță favorabil.

 

Un copil nevaccinat NU este automat protejat într-o comunitate de copii vaccinați

Acesta este un mit periculos, pentru că se bazează pe o înțelegere greșită a modului în care se transmit bolile infecțioase, a biologiei bacteriilor și virusurilor și a felului în care funcționează imunitatea de grup.

Ideea că nu este nevoie să ne vaccinăm copiii deoarece vor fi oricum protejați, pentru că toți colegii lor de școală sau de grădiniță sunt vaccinați, este profund eronată. Unele boli, ca rujeola (pojarul) sunt extrem de contagioase. Un copil care are virusul rujeolic poate infecta, în medie, alți 15. În consecință, recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății este ca minimum 95% dintre copii să fie vaccinați împotriva rujeolei. Sub acest prag minim (așa-numita „acoperire vaccinală” optimă) nu se mai poate garanta imunitatea întregului grup față de o eventuală epidemie de rujeolă.

Este foarte important să observăm și că există persoane care nu pot fi vaccinate, din diverse motive medicale: au un sistem imunitar compromis, sunt alergici sau există alte cauze care fac imposibilă vaccinarea. Aceste persoane nu pot fi protejate decât grație imunității de grup.

Modul de răspândire a bolilor infecțioase ține de probabilități. Într-un grup de copii dintre care doar jumătate sunt vaccinați cu vaccinul pneumococic șansele de răspândire a pneumococului cresc spectaculos și, odată cu aceasta, și riscul ca cei afectați să facă pneumonie, meningită, bacteriemie febrilă, endocardită, pericardită sau artrită septică, boli cu riscuri asociate crescute și rate ridicate de mortalitate. Ideea este ca, vaccinând o proporție cât mai mare din populație, virusurile sau bacteriile să aibă șanse cât mai reduse de a se transmite, astfel încât toată lumea să fie protejată de infecții.

O altă observație este că vaccinurile nu au o eficiență de 100%, deși majoritatea tind către această limită. Unele vaccinuri se administrează în două sau mai multe doze, pentru a genera un titru optim de anticorpi protectori.

 

Bolile pentru care se administrează vaccinuri sunt „boli ale copilăriei”, care sunt ușoare

Fals. Rujeola, o astfel de „boală a copilăriei”, a produs deja circa 60 de decese în România în perioada 2016-2018, mai ales în rândul copiilor nevaccinați. Pe de altă parte, nimeni nu a afirmat vreodată că printre bolile copilăriei se numără, de pildă, pneumonia, tuberculoza, difteria, tusea convulsivă, hepatita sau tetanosul, boli pentru care în România vaccinarea este inclusă în schema de imunizare națională.

Bolile pneumococice, de exemplu, reprezintă principala cauză a deceselor prevenibile prin vaccinare înregistrate în rândul copiilor.⁵ România înregistrează cea mai mare rată a mortalităţii infantile din Uniunea Europeană⁶, iar pneumonia constituie principala cauză de deces la copiii sub 5 ani.⁷

În acest sens, trebuie observat că pneumonia poate fi cauzată și de virusuri sau de alte bacterii decât pneumococul. Vaccinarea antipneumococică ajută la prevenţia pneumoniei cauzată de serotipurile Streptococcus pneumoniae incluse în vaccin.

Pe scurt, nicio boală nu merită riscul, mai ales că efectele secundare ale vaccinării, în rarele cazuri când apar, sunt minore.

 

Prevenția, prin igienă și o alimentație corectă, este mai bună decât vaccinarea

Nimic mai fals. Pneumococul, de pildă, face parte din flora microbiană normală, fiind localizat în nas și faringe. Între 50% și 80% dintre copiii care frecventează colectivități sunt purtători sănătoși ai acestei bacterii, care în mod obișnuit nu provoacă probleme. Însă este suficient ca sistemul imunitar să fie slăbit, de exemplu printr-o simplă răceală, pentru ca pneumococul să înceapă să se multiplice necontrolat și să infecteze organe unde în mod normal nu trăiesc bacterii (cum ar fi plămânii). Nici igiena, nici alimentația, nici sportul nu ajută cu nimic într-o astfel de situație.

 

Vaccinarea previne rezistența la antibiotice

Acesta este unul dintre rezultatele cele mai importante ale vaccinării. Abuzul de antibiotice a dat naștere unor bacterii mutante, rezistente la majoritatea tratamentelor. Această „cursă a înarmării” care se duce în prezent între bacterii și antibiotice poate fi oprită eliminând bacteriile pe cale naturală, respectiv prin tăierea căilor de transmitere a acestora, adică prin vaccinare.

 

Nu toate „bolile copilăriei” dau imunitate

Unele boli, precum rujeola, dau într-adevăr imunitate foștilor pacienți. Dar aceasta nu este valabil și pentru infecțiile pneumococice, care pot reveni de oricâte ori, astfel că vaccinarea periodică este obligatorie, inclusiv pentru copiii care au avut pneumonie.

 

Cum se administrează vaccinul pneumococic conjugat?

Vaccinul pneumococic conjugat este un vaccin inclus în programul național de vaccinare și este oferit gratuit de Ministerul Sănătății. Potrivit schemei, prima doză de vaccin pneumococic conjugat ar trebui administrată bebelușilor la vârsta de 2 luni, cea de-a doua doză la vârsta de 4 luni și o doză de rapel la vârsta de 11 luni, toate administrate în cabinetul medicului de familie. Pentru obținerea imunității, toate aceste doze sunt obligatorii.

 

De ce se administrează vaccinul la o vârstă atât de mică?

Momentul în care un copil ar trebui vaccinat este determinat de punerea în balanţă a momentului de risc maxim de îmbolnăvire și a celui în care vaccinul va genera cel mai puternic răspuns imun. Numărul dozelor de vaccin, precum și momentul la care acestea sunt administrate reprezintă variabile cheie în generarea unui răspuns imun adecvat.

Copiii mai mici de doi ani reprezintă categoria cea mai vulnerabilă față de infecțiile pneumococice! Ei sunt cei mai susceptibili de a dezvolta o infecţie invazivă pneumococică, cei mai expuși fiind sugarii, deoarece sistemul lor imunitar este în curs de formare.

 

De ce se administrează mai multe doze de vaccin?

O singură doză de vaccin ar putea genera un răspuns imun incomplet sau de scurtă durată, în cazul bebelușilor și copiilor cu vârsta de până la 2 ani. Astfel, administrarea tuturor dozelor recomandate pentru copiii cu vârsta între 6 săptămâni și 1 an ajută la dezvoltarea unei imunităţi eficiente și de durată în faţa bolilor pneumococice.⁹

 

Note

1. Luke E.Taylor, Amy L.Swerdfeger, Guy D.Eslick, „Vaccines are not associated with autism: An evidence-based meta-analysis of case-control and cohort studies”. Vaccine, vol. 32, nr. 29, 2014, pp. 3623-3629.
2. Centers for Disease Control and Prevention. Vaccine Adverse Event Reporting System (VAERS). https://www.cdc.gov/vaccinesafety/ensuringsafety/monitoring/vaers/index.html. Accesat pe data de 4 iunie 2018.
3. Centers for Disease Control and Prevention. PCV13 vaccine side-effects. https://www.cdc.gov/vaccines/vac-gen/side-effects.htm#pcv7. Accesat pe data de 4 iunie 2018.
4. National Health Service. Pneumococcal vaccine side effects. https://www.nhs.uk/conditions/vaccinations/pneumococcal-vaccine-side-effects/. Accesat pe data de 4 iunie 2018.
5. Wang H. et al. Global, regional, and national life expectancy, all-cause mortality, and cause-specific mortality for 249 causes of death, 1980-2015: a systematic analysis for the Global Burden of Disease Study 2015. Lancet. 2016. 388(10053):1459-1544. https://www.thelancet.com/pdfs/journals/lancet/PIIS0140-6736(16)31012-1.pdf. Accesat pe data de 2 mai 2018.
6. World Health Organization, Global Health Observatory data repository, 27.08.2015. http://apps.who.int/gho/data/view.main.182?lang=en.
7. World Health Organization, Global Health Observatory data repository, 27.08.2015. http://apps.who.int/gho/data/view.main.ghe3002015-ROU?lang=en.
8. Kroger A.T., Duchin J., Vázquez M. General Best Practice Guidelines for Immunization. Best Practices Guidance of the Advisory Committee on Immunization Practices (ACIP). https://www.cdc.gov/vaccines/hcp/acip-recs/general-recs/downloads/general-recs.pdf. Accesat pe data de 17 noiembrie 2017.
9. Ordinul nr. 1020 din 04.09.2017 privind modificarea şi completarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 377/2017. http://www.legex.ro/Ordin-1020-2017-155700.aspx. Accesat pe data de 15 iunie 2018.