Noul Cod Penal prea bland cu cei care abuzeaza sexual copiii Romaniei
Asociatia Mame pentru Mame considera necesar sa traga un semnal de alarma cu privire la noul Cod Penal, mai exact, prevederile acestuia privind actul sexual cu copii.
Nu numai ca noul Cod Penal reduce semnificativ pedepsele pentru acte sexuale cu copii in raport cu vechiul Cod Penal dar, mai grav, ignora cu desavarsire pedepsirea actelor sexuale cu copii in situatii agravate (act sexual cu copil prin oferirea sau darea de bani sau alte foloase, act sexual cu minor urmat de moartea sau sinuciderea minorului, etc.)
Asociatia Mame pentru Mame considera prevederile noului Cod Penal in acest sens un atac direct la siguranta copiilor Romaniei, stat in care abuzurile sexuale asupra copiilor ating cote alarmante.
Conform Direcţiei Generale de Protecţie a Copilului, în cursul a 15 luni(1.03.2011-30.03.2012) s-au înregistrat 672 de cazuri de abuz sexual asupra minorilor. Şi mai dramatic este cel faptul că 402 dintre copiii violaţi nu împliniseră 13 ani la momentul abuzului, patru dintre neavând nici măcar doi ani împliniţi.
Mai mult, statisticile Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane arata ca anual in Romania, sute de minori cad prada retelelor de trafic de carne vie fiind apoi obligati sa se prostitueze, inclusiv prin metoda de racolare Loverboy, o metoda de racolare prin seductie.