Cu durerea nu-i de joacă!
Inițiativa pentru conștientizarea fenomenului migrenelor la copiii pana in 12 ani
Durerile de cap la copiii mai mici de 12 ani există, chiar dacă mulți părinți sunt de părere că odraslele lor poate folosesc această scuză atunci când vor să evite o activitate.
Durerile de cap raportate de către copii sunt un subiect asupra căruia trenează incertitudinea: sunt ele reale sau se manifestă numai în cazul adulților?
Un studiu recent efectuat de către Asociația Mame pentru Mame arată faptul că majoritatea părinților din România consideră durerile de cap acuzate de către copiii lor reale, ele nefiind asociate exclusiv adulților. Studiul a cercetat percepția părinților asupra acestui fenomen, respectiv modul în care aceștia aleg să își trateze copiii.
Majoritatea durerilor de cap apar în intervalul de vârstă 7 – 12 ani
Durerea de cap în rândul copiilor este frecventă, conform părinților care au răspuns sondajului. 80% dintre aceștia confirmă că fiul, respectiv fiica lor a acuzat cel puțin o dată aceste dureri, iar peste o treime susține că în intervalul de vârstă 7-12 ani acestea se manifestă cel mai des.
În vreme ce un sfert dintre respondenți susțin că frecvența durerilor este redusă, pentru aproximativ 40% ele apar lunar, iar 8,5% se confruntă cu ele săptămânal. Legat de modul în care se manifestă, majoritatea copiilor se plânge de dureri în zona feței sau a gâtului (46%), sensibilitate la lumină (20%), grețuri sau vărsături (14%).
„Cefaleea copiilor, mai ales a celor de vârstă școlară reprezintă un motiv des întâlnit pentru care părinții solicită un consult pediatric. De multe ori cauza o descoperim rapid, atunci când este vorba de o durere de cap care insoțește o boală acuta, de obicei febrilă, dar sunt situații în care sunt necesare consulturi interdisciplinare (oftalmologic, neurologic, ORL). O durere de cap persistentă pune probleme de diagnostic și nu trebuie neglijată. Insist pentru ca o primă vizită sa fie făcută medicului de familie sau medicului pediatru, pentru a decela printr-un examen clinic complet, o anamneză corectă cauze frecvente și evidente ale cefaleei. Nu orice durere de cap trebuie sa fie examinată și de neurolog sau necesită investigații scumpe, nenecesare sau greu accesibile, însă nu treceți pe lăngă o durere de cap! Ea este sâcâitoare, deranjantă și de cele mai multe ori, copilul, exact ca și adultul, nu își poate continua activitatea de zi cu zi atunci când îl doare capul. Nu lasați o durere de cap netratată, fie și doar simptomatic, pâna mergeți cu copilul la medic.” declară dr. Irina Costache, medic pediatru.
8 din 10 părinți administrează medicamente special create pentru categoria de vârstă, respectiv capsule moi masticabile
Întrebați ce fel de medicamente folosesc, cei mai mulți dintre părinți susțin că le aleg pe cele destinate grupei de vârstă, precum capsulele moi masticabile, pentru a trata durerea. Doar 11% dintre respondenți administrează medicamente pentru adulți, cărora le ajustează doza (jumătate de comprimat). Cei mai mulți au tratat durerea de cap a copilului cu medicamente pe bază de ibuprofen(36,6%), o treime folosește și medicamente cu paracetamol, iar 26% preferă leacurile naturiste bazate pe ceaiuri sau medicamente pe bază de plante.
MIT: durerile de cap sunt scuze ale copiilor pentru a evita alte activități
Studiul a cercetat și percepția conform căreia copiii mint atunci când acuză dureri de cap, cu scopul evitării anumitor activități, precum mersul la școală. Mai mult de jumătate dintre respondenți consideră că simptomele copiiilor sunt reale, și nu o scuză pentru a evita alte activități.
„Într-o lume în care cultura parentală se modifică profund înspre creșterea atașamentului, dar și a individualității copiilor, în timp ce presiunile cotidiene apasă din ce în ce mai mult pe ei, de la vârste din ce în ce mai mici, e timpul să încercăm să înțelegem mai bine discomfortul și suferințele celor mici, să învățăm să le interpretăm și să le adresăm corect. Și cred că putem începe acest efort cu o discuție largă despre banalul ”Mami, mă doare capul…”. Despre asta este campania ”Cu durerea nu-i de joacă” a Asociației Mame pentru Mame.”, declară Ana Măiță, președinte fondator Asociația Mame pentru Mame.
Bloggeri indragiti care scriu despre provocarile rolului de parinte s-au alaturat campaniei pentru a impartasi experientele lor:
Cercetarea face parte dintr-o inițiativă semnată de către Asociația Mame pentru Mame, denumită Cu durerea nu-i de joacă, prin care aceasta atrage atenția asupra incidenței durerii de cap în rândul celor mici. Prin intermediul inițiativei, asociația încurajează conversații deschise între părinți și copii, informarea din surse avizate și administrarea unui tratament corect, adecvat grupei de vârstă.
Durerea de Cap La Copii – Aprilie 2019 by Ana Maita on Scribd